Rata şomajului ar putea creşte în februarie

Rata şomajului a continuat să scadă şi în luna decembrie, la nivel naţional, însă ministrul Muncii nu exclude o uşoară creştere a numărului şomerilor în luna februarie.

Rata somajului înregistrat pe ţară la sfârşitul lunii decembrie 2010 a fost de 6,87%, în scădere cu 0,08% faţă de luna noiembrie a anului trecut şi mai mică cu 0,9% decât cea din luna decembrie 2009, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). În total, s-au înregistrat aproape 630.000 de şomeri în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, cu peste 6.500 de persoane mai puţine faţă de finele lunii anterioare. Dintre aceştia, aproape 330.000 primeau de la stat indemnizaţia de şomaj. Şomaj de peste 11% în Vaslui Cele mai mari rate ale şomajului s-au înregistrat în judeţele Vaslui (11,42%), Teleorman (10,76%), Galaţi (9,84%), Mehedinţi (9,81%), Dolj (9,80%), Buzău (9,73%), Gorj (9,62%), Covasna şi Alba (9,58%), Ialomiţa (9,55%) şi Călăraşi (9,03%), potrivit ANOFM. În schimb, în 21 de judeţe şi în municipiul Bucureşti s-au înregistrat scăderi ale ratei şomajului, cele mai importante fiind în Vâlcea, cu 0,91%, Prahova, Mureş, Satu Mare şi Maramureş. În Capitală, rata şomajului a scăzut cu 0,24% în decembrie faţă de noiembrie 2010. Contribuţiile la buget au crescut cu 5% Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, miercuri, că scăderea ratei şomajului nu este una pe hârtie şi că o parte dintre şomeri şi-au găsit loc de muncă. Acesta a adăugat că, potrivit datelor Ministerului de Finanţe, valoarea contribuţiilor a crescut cu 5%, ceea ce indică un grad de ocupare mai mare. Oficialul a mai spus că în luna februarie rata şomajului ar putea crește, însă nu semnificativ. „Poate 10.000 - 15.000 de salariaţi cel mult vor deveni şomeri în februarie, dar trebuie să amintesc că măsurile luate în industrie ne fac să credem că nu va fi aşa”, este de părere Botiş.