Rusia amenință că va opri livrările de gaze naturale spre Europa, prin conducta Nord Stream 1. Acesta ar fi o replică la sancțiunile care i-au fost impuse după declanșarea războului în Ucraina și, în special, la decizia Germaniei de a suspenda avizarea proiectului Nord Stream 2.
Regimul de la Moscova amenință cu oprirea livrărilor de gaze naturale către Europa, în contextul războiului din Ucraina. Vicepremierul rus Alexander Novak a făcut o serie de comentarii pe acest subiect la televiziunea de stat din Rusia, după cum relatează DPA. Este pentru prima oară, de la începutul acestui război în Ucraina, când un oficial de la Moscova face amenințări directe legat de sistarea livrărilor de gaz către Europa.
„Avem dreptul deplin (...) să impunem un embargou asupra tranzitului de gaz prin conducta Nord Stream 1, care în prezent operează la capacitatea maximă”, a spus Alexander Novak, luni.
Nord Stream 1 asigură aproximativ 60 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, livrat din Rusia spre Germania şi apoi redistribuit spre mai multe ţări europene. Germania a suspendat procesul de avizare și aprobare a gazoductului Nord Stream 2 în condițiile crizei din Ucraina. Măsura a fost adoptată imediat după ce Rusia recunoscut independenţa provinciilor separatiste din estul Ucrainei.
Rusia insistă să nu i se interzică livrările de petrol
Vicepremierul Alexander Novak a precizat că o astfel de măsură ar fi similară cu cea pe care a adoptat-o Germania care a sistat procedura de aprobare a proiectului Nord Stream 2. După ce a lansat „bomba”, vicepremierul rus s-a grăbit să dea asigurări că Rusia nu va face, încă, un astfel de pas și nu va opri livrările de gaze. Cu toate acestea, a precizat Novak, regimul Putin se simte împins în această direcţie de politicienii europeni şi de acuzaţiile lor.
În același context, vicepremierul Alexander Novak a avertizat că o eventuală decizie de interzicere a importurilor de petrol rusesc în Statele Unite va duce la scumpirea barilului. El a precizat că prețul ar putea creşte de peste două ori, până la 300 de dolari pe baril.
Pe de altă parte, trebuie spus că pentru Rusia, livrările de petrol, către Statele Unite și aliații săi, reprezintă o sursă crucială de venit. Practic, este cea mai importantă sursă de finanțare după ce Rusia a fost scoasă de pe pieţele financiare occidentale.
Temerea că între Rusia și Occident va izbucni un război energetic este din ce în ce mai mare. Statele Unite fac presiuni asupa aliaților occidental să interzică importurile de petrol din Rusia ca sancţiune pentru că a invadat Ucraina.
Europa depinde, încă, de gazul rusesc
În pofida sancțiunilor occidentale asupra Rusiei, ca răspuns la invazia sa în Ucraina, livrările de gaze ruseşti către Europa au continuat. Europa rămâne dependentă de gazele ruseşti, care acoperă aproximativ 40% din nevoile sale. În prezent, statele occidentale sunt îngrijorate că Vladimir Putin s-ar putea folosi de această armă, pentru a riposta împotriva sancţiunilor.
Pe de altă parte, Rusia, livrează gaz prin conductele care traversează Ucraina şi alte naţiuni est-europene deoarece are nevoie de bani. Iar în contextul sancțiunilor care i-au fost impuse, aceste nevoi sunt în creștere.
Începând cu anul trecut, Rusia a livrat doar volumele contractuale de gaze, pe motiv că nici un cumpărător nu i-a cerut o cantitate mai mare. În plus, a precizat, nu are nici prea multe rezerve. Acest lucru a făcut ca preţurile să crească deoarece, în trecut, Rusia livra cantităţi suplimentare.
Preţurile au crescut, de asemenea, și pentru că alți mari producători au avut dificultăţi să livreze o cantitate mai mare de gaze.