Răsfățul copiilor. Sfaturi pentru părinți și bunici. Cu românul la psiholog

În toate studiile de specialitate, atunci când se vorbeşte despre răsfăţ, este descris comportamentul copiilor, dar sunt tratate mai ales atitudinile părinţilor. Și întotdeauna sfaturile din partea specialiştilor li se adresează părinţilor şi nu micuţilor.

Ce să facă și cum să facă aceștia pentru a nu crește un copil răsfățat peste măsură. Greşelile părinţilor sunt adesea cele care determină acest tip de comportament al copilului. Puțini sunt cei care înțeleg că a iubi un copil înseamnă a-i da șansa de a se dezvolta, de a învăța, de a căpăta încredere în el, nu de a-i face toate poftele sau de a-l lăsa să facă doar ce îi place. Iată care sunt cel mai des întâlnite explicații atunci când în familie există un mic răsfățat:

  1. Atunci când tu, ca adult, te simți vizinovat de diverși factori ce țin de relația cu copilul. Motivele sunt din cele mai diverse, fie că ne reproșăm că nu petrecem suficient timp alături de cei mici sau că nu îi ducem în vacanțe sau, pur și simplu, pentru că suntem obosiți după terminarea serviciului și nu avem putere să ne jucăm cu cei mici când ajungem acasă. Odată ce ne găsim genul acesta de explicație începem să plusăm și oferim micuțului din ce în ce mai mult, iar el din acel moment învață treptat, treptat să manipuleze.
  2. Atunci când nu există consecvență în ceea ce le cerem micuților. Cu alte cuvinte, dacă le spunem într-o zi… ciocolata nu este sănătoasă și nu ai voie… nu este corect ca peste o săptamână să-i dai ciocolată și să gândești… odată nu-i va face rău! Un astfel de comportament îl va învăța pe copilul dumneavoastră că regulile nu sunt reale și că dumneavoastră, ca adult, sunteți nehotărât și deci ușor manipulabil.
  3. Atunci când părintele oferă prea mult ajutor. Scopul dumneavoastră este de a încuraja copilul să facă lucrurile singur, astfel încât să poată spune: „Pot să mă descurc”. În momentul în care copilul ajunge să spună „nu pot”, deși nu a încercat de suficiente ori cât să învețe să facă o acțiune, de exemplu să se încalțe, și va ști că în preajmă este un adult care imediat o să-i sară în ajutor, atunci va refuza să facă acea acțiune și, pe lângă că o să deprindă greu abilitatea de a se încălța, își va dezvolta și rasfățul în relația cu adulții.
  4. Atunci când vrei să-i oferi tot ceea ce tu nu ai avut. În acest caz putem vorbi despre două situații: pe de o parte vorbim de achiziționarea de bunuri, pe principiu eu nu am avut și vreau să-mi feresc copilul de acestă frustrare și, cazul doi, atunci când refuzăm să-l constrângem sau să-i impunem un set de reguli elementare în ideea de a „nu-i strica copilăria”, de a-l lăsa sa facă fix ce vrea el. Nu realizăm că atunci când alegem această variantă, de fapt, vorbim la nivel inconștient de propriile frustrări și uităm că societatea funcționează după anumite reguli și norme și că, mai devreme sau mai târziu, copilul se va lovi de ele. Studiile arată că ne adaptăm la reguli mai ușor dacă suntem învățați de mici cu rigoarea acestora.
  5. Atunci când părintele nu știe sau nu poate să gestioneze o situație. Sunt copii care în prezența părinților lor vorbesc urât, înjură, lovesc alt copil sau scuipă, iar adultul nu reacționează, dimpotrivă, în unele situații râde. Copilul trebuie să știe că iubirea este necondiționată și că este și va fi mereu iubit de părinții lui, orice ar face. Însă asta nu înseamnă că micuțul trăiește într-o lume în care face ce vrea, când vrea. A fi iubit nu înseamnă a fi iertat pentru orice.

Sugestii

„Răsfățul” poate fi evitat prin cu totul alte metode decât bătaia sau comportamentul distant al părinților față de copii. Iată câteva propuneri:

  1. Reguli. Răsfățul copilului nu are legătură cu a-i arăta prea multă afecțiune, ci cu lipsa de consecvență în reacțiile comportamentale ale adulților față de același comportament problematic al copilului. Cu alte cuvinte, dacă mama cere de la copil ceva, de exemplu să se spele pe dinți după fiecare masă, nu trebuie să intervină nici bunicii, nici tatăl sau bona care să susțină că nu e grav dacă o dată nu se spală. Nici cazul în care mama cere într- o zi, iar în alte trei zile uită, sau nu are aceeași pretenție, nu este normal, pentru că din această situație copilul va înțelege tacit că regulile sunt pentru a fi încălcate. Consecvența și coordonarea adulților este cheia. În altă ordine de idei, un set de reguli trebuie să aibă la bază: ora de culcare, ora de trezire, mese regulate și doar în bucătărie, ore stricte de petrecut în fața televizorului, ordinea în propria cameră și în rândul jucăriilor, vocabularul și așa mai departe.
  2. Limite. Un copil este răsfăţat atunci când părinţii sau bunicii săi nu spun „NU” şi nu pun limite, lăsându- se impresionaţi de lacrimile și rugăminţile acestuia sau crezând că o copilărie fericită şi sănătoasă înseamnă a-l lăsa pe copil să facă tot ceea ce doreşte şi a-i oferi tot ceea ce cere. Una din cele mai mari greșeli ale adulților este când oferă copiilor ceea ce își doresc pentru că îi văd plângând. De abia de acolo începe calvarul pentru adulți. Copilul învață că pentru a primi ceea ce își dorește trebuie să plângă sau să se tavălească și, din acel punct, putem considera că micuțul îl educă pe adult și nu invers.