Rareș Bogdan răsuflă ușurat! Liberalii n-au racolat PSD-iști și la Galați
- Dan Coravu
- 23 august 2020, 16:57
Numărul 2 în PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a declarat astăzi că traseismul politic este cea mai mare boală a politicii româneşti, iar pentru a fi eradicată e necesar un pact comun al partidelor împreună cu societatea civilă.
„Sunt foarte încântat să văd la Galaţi că George (Stângă, liderul PNL Galaţi - n.r.) nu a fost nevoit să ia niciun primar de la PSD să îl transfere la PNL. Este iar un atu şi nu numai eu sunt fericit, ci şi preşedintele României, când vede că mai există locuri unde se poate şi fără transfer din partea stângă spre partea dreaptă.
Eu cred în continuare că cea mai mare boală a politicii româneşti rămâne traseismul politic şi va trebui într-un fel sau altul, printr-un pact comun al partidelor, împreună cu societatea civilă, împreună cu cei din presă, să găsim o formulă prin care să stopăm acest flagel pentru că este ruşinos într-o democraţie.
Şi aşa cum ne-a îmbolnăvit pe noi la un moment dat, va îmbolnăvi orice clasă politică şi orice ţară dacă va continua. Sperăm ca, la un moment dat, mandatul imperativ să fie impus. Chiar dacă are câteva probleme constituţionale, să găsim formula prin care să oprim acest lucru pentru că viciază democraţia”, a spus Rareş Bogdan.
Prim-vicepreşedintele PNL a adăugat că în următorii ani România va avea un prim-ministru liberal, partener cu preşedintele României.
„Dacă sunt câteva realităţi şi lucruri care nu pot fi în niciun fel contestate, acestea sunt cele că în următorii patru ani şi trei luni de zile la conducerea României se va afla un prim-ministru liberal, într-un parteneriat cu preşedintele României. Preşedintele Klaus Iohannis a fost extrem de clar, extrem de ferm, în a spune lucrurile cât se poate de clar: 'nu voi pune un premier de la PSD, degeaba veniţi cu propuneri, va fi un guvern de dreapta condus de PNL în continuare”, a afirmat europarlamentarul.
Rareş Bogdan a susţinut, duminică, la Galaţi, o conferinţă de presă alături de candidatul PNL Galaţi la preşedinţia Consiliului Judeţean, senatorul George Stângă.
Sursa: Agerpres