Evenimentul Zilei > Politica > Cîțu declară război șoferilor care se urcă băuți la volan. Proiectul pregătit de premier, dezvăluit de Rareș Bogdan
Cîțu declară război șoferilor care se urcă băuți la volan. Proiectul pregătit de premier, dezvăluit de Rareș Bogdan

Cîțu declară război șoferilor care se urcă băuți la volan. Proiectul pregătit de premier, dezvăluit de Rareș Bogdan

Rareş Bogdan susține că, deşi Florin Cîţu a fost un vârf de lance în războiul cu PSD, nu au apărut astfel de dezvăluiri, iar acum, în această luptă internă, acest festival al democraţiei, apare o informaţie de acum 21 de ani.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan se arată indignat de faptul că Florin Cîţu, atunci când a fost un „vârf de lance” în lupta cu PSD, nu au părut astfel de dezvăluiri despre trecutul său. Iar acum, în această luptă internă din cadrul partidului, apare o informaţie de acum 21 de ani prezentată ca un fapt reprobabil, spune europarlamentarul.
Mai mult, Rareş Bogdan anunţă că în perioada următoare primul ministru va promova un act normativ care să prevadă sancţiuni drastice pentru cei care urcă băuţi la volan, el menţionând că premierul face acest demers „tocmai pentru că a înţeles momentul”.

Am fost în prima linie cu Florin Cîţu în războiul cu PSD

„Nu e nimic grav. Sigur că puţin m-a indispus că Florin Cîţu a fost unul dintre cei care alături de mine, de Dan, de Florin Roman, a fost în prima linie a războiului cu PSD. Patru-cinci oameni din Partidul Naţional Liberal. Atunci nu a apărut nimic. Deci în războiul crunt cu Liviu Dragnea şi cu liderii PSD nu a apărut nimic despre Florin Cîţu, deşi a fost un vârf de lance în războiul cu PSD. Şi în această luptă internă, acest festival al democraţiei, apare o informaţie de acum 21 de ani care e prezentată ca un fapt reprobabil”, a declarat Rareş Bogdan, miercuri seară la un post de televiziune.

Rareş Bogdan, mai sigur ca niciodată: Vom câştiga alegerile

Şi continuă: „Vă asigur că nu e nimic altfel decât e în alte partide.  Situaţia nu e deloc atât de tensionată cum pare. Sunt două viziuni diferite, dar în niciun caz nu suntem într-un război. (…) Nu se întâmplă lucruri atât de grave pentru că guvernarea merge înainte, de Guvern de ocupă colegii noştri, miniştrii noştri, de Parlament se ocupă colegii noştri care sunt în Parlament. Ţara nu stă, pentru că altfel nu am mai avea creştere de 13,6%, ţara merge înainte”, mai spune europarlamentarul PNL.
În opinia sa, acest scandal nu-l va afecta pe Florin Cîţu, şi spune: „Sunt unele tuşe groase care au fost aruncate în spaţiul public de actualul preşedinte al partidului nostru şi am fost nevoiţi să răspundem. (…) Vă asigur că partidul va rămâne unit, vom câştiga alegerile şi după, ne punem la masă şi vom continua să guvernăm”, a mai subliniat Rareş Bogdan.
El a menţionat că „nu se va întâmpla nicio aripioară, aripă, sciziune, fisură” în PNL după alegerile interne pentru funcţia de preşedinte al partidului, relatează news.ro.
Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: