ONG Mare Nostrum informează că în luna mai voluntarii organizației au depistat 16 cazuri de delfini eșuați în diferite puncte ale litoralului românesc. Anul trecut, în aceeași lună au fost găsite 32 de exemplare eșuate pe țărm, multe dintre ele în avansată stare de descompunere.
În luna mai, veștile triste în ceea ce privește delfinii au fost la ordinea zilei, conform voluntarilor ONG Mare Nostrum. Au fost constatate 16 cazuri de delfini eșuați, în diferite puncte de pe litoralul românesc, printre care Năvodari, Costinești și Vama Veche. Dintre toți cei 16 delfini eșuați, doar în cazul unui singur exemplar au putut fi prelevate probe, restul de 15 fiind în stare avansată de descompunere. În cele mai multe situații, mamifere marine au murit prinse în plasele de pescuit ale braconierilor, având pe corp urmele care dovedesc că s-au forțat să scape pentru a ieși la suprafață.
”Atât pentru noi, dar și pentru delfinii din Marea Neagră, se pare că luna mai nu este una propice, dacă stăm să ne gândim și la faptul că anul trecut, aceeași lună înregistra 32 de eșuări, pe toată întinderea litoralului românesc. În mod normal, nu ar trebui să avem astfel de cazuri pentru că suntem în plină perioadă de prohibiție. De altfel, odată cu transmiterea exemplarului către laboratorul Universității Medicină Veterinară din Cluj au fost transmise si probele de la ultimele exemplar. Pentru că suntem încă în prohibiție, am solicitat informații cu privire la misiunile de monitorizare a braconajului către Garda de Coastă şi Agentia Naţională de Pescuit si Acvacultură, pentru a semnala această problemă”, spune Marian Paiu, coordonator activități teren Mare Nostrum.