Raport european: România ocupă primul loc în UE la plata la negru

Raport european: România ocupă primul loc în UE la plata la negru

Angajatorii din România sunt campioni, la nivelul Uniunii Europene, în ceea ce priveşte plata salariilor în plic, eludând legea, potrivit raportului de ţară asupra ocupării informale, lansat ieri de Centrul de Dezvoltare din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Conform aceluiaşi raport, România este în fruntea statelor Europei Centrale şi de Est în privinţa muncii nedeclarate, urmată de Bulgaria. Mai mult decât atât, principalele sectoare în care oamenii lucrează fără contract sunt cele de producţie şi de vânzare angro şi cu amănuntul - cu 21%, respectiv 22% -, urmate de construcţii, cu 15%, şi de agricultură, cu 9%.

Surpriza raportului vine din faptul că există, conform datelor Institutului Naţional de Statistică, şi angajaţi din administraţia publică (8%) care lucrează fără contracte de muncă. În ţara noastră, ocuparea informală - munca la gri sau, cum o defineşte Ministerul Muncii, jobul cu contract, dar fără toate veniturile declarate legal - ia diverse forme, precum agricultura de subzistenţă, salariaţii care nu-şi declară veniturile, angajatorii care nu-şi înregistrează angajaţii, lucrătorii fără contract de muncă.

Coordonatorul raportului, germanul Johannes Jutting, a explicat că pot fi identificate două mari grupuri de persoane implicate în munca informală: cele pentru care munca informală constituie o strategie de supravieţuire şi cele care în mod deliberat evazionează impozitele. Cauzele ocupării informale din România sunt evoluţiile socio-economice ulterioare tranziţiei, reglementă rile pieţei muncii, birocraţia, administraţia publică greoaie şi corupţia, dar şi cultura nesupunerii şi lipsa încrederii în instituţiile publice.