Editura Evenimentul si Capital

Raport: Armele nucleare rămân o ameninţare în lume

39c5a401ca4fdc73d82fd7f0bc9f428b
Autor: | | 1 Comentarii | 90 Vizualizari

Peste 5000 de focoase nucelare sunt desfășurate și sunt gata de utilizare, inclusiv un număr de 2000, aflate într-o stare de alertă operațională, susține, în raportul pe 2011 Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI), cu sediul la Stockholm. Documentul avertizează că au fost făcute foarte puține progrese pentru dezarmarea nucleară.

###Cele două mari puteri nucleare, Rusia și Statele Unite, dețin 11.000 și, respectiv, 8.500 de focoase nucleare, susține documentul Institutului cu sediul la , conform tribune.comDintre cele 20.500 de focoase nucleare deţinute de opt ţări - SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa, China, India, Pakistan şi Israel - ”peste 5.000 sunt desfăşurate şi gata de utilizare, dintre care 2.000 sunt menţinute într-o stare de înaltă alertă operaţională”, se spune în document.”Cele cinci state recunoscute oficial ca puteri nucleare şi semnatare ale Tratatului de Neproliferare din 1968, fie instalează noi sisteme de arme nucleare, fie şi-au anunţat intenţia de a o face”, susține raportulreferindu-se la SUA, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi China.În paralel, India şi Pakistanul, puteri nucleare de facto care nu au ratificat TNP, continuă să ”îşi sporească toate capacităţile de a produce materiale fisibile pentru uz militar”, conform raportului.SIPRI este un institut independent internațional dedicat cercetării în domeniul conflictelor, controlului armelor și dezarmării.

ULTIMA ORA! Iubita lui Liviu Dragnea, spitalizata! In ce stare se afla Irina si cati bani cheltuie seful PSD

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
21:41 News alert: TOADER îi va ALEGE lui KOVESI subalternul, dacă va câștiga postul. „Trimit propunerile la Bruxelles!” 21:04 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 21:03 Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi A FOST IMPLICATĂ în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa. DEZVĂLUIRI ŞOCANTE ale fostului preşedinte Traian Băsescu 20:53 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.” 20:40 Nicolae Popa aruncă BOMBA despre extrădarea sa: „Traian Băsescu a fost implicat! Să plătească și el și Kovesi!” AMĂNUNTE INCENDIARE 20:05 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 18:03 Un politician important detonează BOMBA în STATUL PARALEL: „Coldea planifica și dădea comanda, iar Kovesi executa.” 23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 22:31 Scrisoarea de RECOMANDARE a Laurei Codruţa Kovesi trimisă Parlamentului European 18:27 Stare de ALERTĂ în Rusia. O clădire a Universității Sankt Petersburg s-a PRĂBUȘIT și mai multe persoane sunt PRINSE sub dărâmături. Breaking News 16:22 Turcescu: „Kovesi ar putea candida la prezidențiale" 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA! 23:33 Lazăr RĂSPUNDE acuzațiilor. INTERVENȚIE de ULTIMA ORĂ a procurorului general. ACUZAȚIILE „sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului” 23:30 BREAKING NEWS! SEBASTIAN GHIȚĂ: ESTE INIMAGINABIL ce lucru o FACE SĂ MINTĂ 23:25 Kovesi ÎL TRAGE ÎN GROAPĂ pe Augustin Lazăr. Există un mic detaliu care îl poate distruge pe Procurorul General. News alert în Justiţie 23:20 UPDATE. AMENINŢARE CU BOMBĂ la România TV! Geniştii în alertă! Ion Cristoiu se află în clădirea televiziunii. Breaking news în media 23:11 DEZASTRU pentru Kovesi. ACUZAȚIILE oficiale ale SIIJ. Fosta șefă a DNA ar fi luat sute de mii de lei 22:43 Un MARTOR-CHEIE a făcut DECLARAȚII explozive. Noi informații despre Kovesi și ZBORUL în Jakarta 20:50 UPDATE. A fost RESPINSĂ CEREREA LAUREI KOVESI! ADINA FLOREA, în continuare procurorul de caz 17:30 OPERAŢIUNEA STRICT SECRET, Kovesi şi dosarul în care e suspectă. Fostul şef al Poliţiei Române lansează MAREA BOMBĂ: „Totul s-a organizat la nivel de minister” Breaking news