Ingrid Betancourt, celebra prizonieră a gherilelor marxiste FARC, şi alţi 14 ostatici au fost eliberaţi în urma unei acţiuni a forţelor speciale, desfăşurată în jungla columbiană.

Ostatica Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), Ingrid Betancourt, devenită, de-a lungul a şase ani de prizonierat, simbolul suferinţelor provocate de barbariile acestei gherile, a fost eliberată de armata columbiană. Alături de Betancourt, fostă candidată la preşedinţia Columbiei, au mai fost salvaţi, graţie unei spectaculoase operaţiuni de comando, trei ostatici americani şi 11 columbieni. Anunţul a fost făcut miercuri, la Bogota, de către ministrul columbian al apărării, Juan Manuel Santos, relevă AFP.

Ingrid Betancourt (46 ani), care are dublă cetăţenie (franceză şi columbiană), şi ceilalţi 14 ostatici şi-au regăsit libertatea în urma unei operaţiuni a armatei columbiene, desfăşurată în provincia Guaviare, din sud-estul Columbiei. Potrivit lui Santos, intervenţia care a dus la eliberarea fără vărsare de sânge a celor 15 ostatici ai FARC a fost „100% columbiană“.

Cheia eliberării: un spion infiltrat în mijlocul FARC

Operaţiunea a fost rezultatul infiltrării unui agent de informaţii în cadrul conducerii gherilei, a explicat ministrul apărării, care nu a furnizat însă alte detalii. Militarul care s-a infiltrat în FARC a reuşit să convingă paznicii să-i transfere într-un loc pe cei 15 ostatici, care făceau parte dintr-un grup de 39 de prizonieri numiţi „politici“, pe care rebelii doreau să-i predea în schimbul a 500 de camarazi întemniţaţi de autorităţi. Misiunea nu a fost uşoară, mai ales că ostaticii fuseseră până atunci închişi separat.

„Cum ostaticii erau împărţiţi în trei grupuri, s-a reuşit gruparea lor într-un loc, apoi facilitarea aducerii lor spre sud, pretinzându-se că urmau să fie predaţi lui Alfonso Cano“, noul lider al FARC, a explicat ministrul. „Ne-am coordonat pentru ca un elicopter să poată veni să-i ia dintr-un loc dinainte stabilit.“

Aparatul de zbor al armatei columbiene a fost vopsit în alb, iar membrii echipajului aveau îmbrăcăminte specifică membrilor gherilei, pentru a-i face pe rebeli să creadă că este vorba despre un simplu transfer de prizonieri. „Elicopterul, care era pilotat de oameni experimentaţi ai serviciilor de informaţii, a luat ostaticii din Guaviare, din sudest (...)“, a continuat ministrul. „A fost o operaţiune fără precedent, care va rămâne în istorie pentru îndrăzneala sa“, a declarat Juan Manuel Santos.

Surpriza din elicopter

Misiunea armatei columbiene a fost atât de bine organizată, încât nici măcar ostaticii nu au bănuit ce urma să se întâmple. „Condiţiile eliberării noastre au fost complet suprarealiste“, a povestit mai apoi Ingrid Betancourt.

„Am urcat la bord cu mare dificultate, pentru că ne-au legat mâinile şi picioarele. (...) Au închis uşile elicopterului. Apoi, din senin, i-au neutralizat pe cei doi membri ai gherilei care urcaseră cu noi, iar şeful operaţiunii a strigat: «Suntem armata columbiană şi sunteţi liberi!». În acel moment am început să aplaudăm, să ţipăm de bucurie şi să sărim“, a spus fosta ostatică. Ea a mulţumit armatei columbiene pentru misiunea de salvare „impecabil executată“.

Lucidă, dar slăbită

Soţul lui Ingrid Betancourt, Juan Carlos Lecompte, politician columbian, a declarat că aceasta este „lucidă“, adăugând că eliberarea ei i-a adus „un sentiment atât de puternic încât cuvintele nu îl pot descrie“. Lecompte a recunoscut că soţia sa a slăbit, dar s-a arătat surprins de starea ei bună de sănătate. Ingrid Betancourt va avea parte însă de un tratament special. Medicul-şef de la Palatul Élysée o va consulta personal, acesta fiind ales să facă parte din delegaţia franceză de 30 de persoane, condusă de ministrul francez de externe Bernard Kouchner, care i-a însoţit pe copiii fostei ostatice pe drumul de la Paris la Bogota.

Şi ceilalţi ostatici eliberaţi în Columbia au ajuns acasă cu bine. Avionul care i-a transportat pe cei trei americani ţinuţi captivi de FARC timp de cinci ani a aterizat, în noaptea de miercuri spre joi, la San Antonio, Texas. Marc Gonsalves, Thomas Howes şi Keith Stansell au fost capturaţi în 2003 de luptătorii FARC, după ce avionul lor s-a prăbuşit în junglă în timpul unei misiuni antidrog.

BUCURIE LA UNISON

Liderii lumii salută meritele lui Uribe

Comunitatea internaţională a salutat imediat eliberarea celor 15 ostatici. În Franţa, unde soarta lui Ingrid Betancourt devenise o cauză naţională, preşedintele Nicolas Sarkozy a discutat telefonic imediat cu omologul său columbian, Alvaro Uribe. La scurt timp, într-o declaraţie făcută la Palatul Élysée, Sarkozy l-a omagiat pe Uribe, salutând operaţiunea încununată de succes. La Washington, preşedintele George W. Bush l-a felicitat, de asemenea, pe omologul său columbian. La rândul său, secretarul general al ONU, Ban Kimoon, a cerut FARC să elibereze celelalte persoane ţinute în captivitate. Totodată, comisarul european pentru relaţii externe, Benita Ferrero-Waldner, şi-a exprimat „marea bucurie“ la auzul veştilor venite din Columbia.

Eliberarea celor 15 ostatici FARC a fost interpretată de mai mulţi analişti ca o validare a politicii de fermitate dusă de preşedintele columbian Alvaro Uribe. „Eliberarea militară reuşită îi aduce lui Uribe recunoaşterea naţională şi internaţională şi constituie un succes politic şi militar al guvernului, precum şi o lovitură militară şi politică foarte dură faţă de FARC“, a apreciat Alvaro Villarraga, directorul Fundaţiei pentru cultura democratică. „Este o victorie militară care se va transforma într-una politică“, a spus, la rândul său, colonelul Gustavo Rosales, directorul Institutului de studii geostrategice şi politice.

BIOGRAFIE

O viaţă în slujba convingerilor

Născută pe 25 decembrie 1961, fiica unui fost ministru al educaţiei, devenit ambasador la UNESCO, Ingrid Betancourt a absolvit Şcoala de Ştiinţe Politice din Paris, fiind studenta fostului premier francez Dominique de Villepin. Şi-a început cariera în Camera Reprezentanţilor, după ce a distribuit pe străzile din Bogota prezervative, sub sloganul: „Corupţia este SIDA societăţii noastre. Să ne protejăm!“. În cartea sa, „Furia inimii“, Ingrid Betancourt mărturisea că a făcut obiectul a numeroase ameninţări cu moartea şi a fost obligată de mai multe ori să se despartă de cei doi copii ai săi, Melanie şi Lorenzo, acum în vârstă de 22, respectiv 19 ani, pentru a-i trimite la adăpost în Franţa.

MOMENTUL TRIUMFULUI. Comandantul operaţiunii militare, alături de grupul de ostatici eliberaţi, după aterizarea la Bogota

TENACITATE

O prizonieră incomodă

Fosta candidată ecologistă la prezidenţialele din Columbia a fost răpită pe 23 februarie 2002. Ingrid Betancourt a fost văzută ultima dată înainte de eliberare într-o înregistrare video difuzată pe 30 noiembrie 2007. Atunci părea extrem de slăbită, stătea cu capul plecat, cu mâinile încrucişate pe genunchi şi avea o privire fixă.

Când a fost luată ostatică de FARC, Ingrid Betancourt era o femeie care deborda de energie. Cei şase ani de captivitate şi-au pus însă amprenta asupra psihicului său.

„Membrii gherilei mi-au luat tot. În fiecare zi rămâne tot mai puţin din mine. Fac astfel încât să rămân tăcută, vorbesc cât mai puţin, pentru a evita problemele. Nu vreau nimic pentru că aici, în această junglă, unicul răspuns al FARC la orice este «nu»“, relata Betancourt într-o scrisoare adresată mamei sale, publicată în luna noiembrie.

Potrivit poliţistului John Frank Pinchao, care a reuşit să scape din mâinile rebelilor pe 17 mai 2007, Ingrid Betancourt a avut cinci tentative de evadare. A refuzat să se supună militanţilor, dar nopţile petrecute în lanţuri şi-au spus cuvântul.

Fostul senator columbian Luis Eliado Perez spunea în februarie anul acesta, după eliberarea sa din mâinle FARC, că Ingrid Betancourt se află într-o stare deplorabilă. „Este extrem de slăbită şi nu mai are forţa morală pentru a continua“, a spus la acea vreme confidentul său din detenţie, care i-a salvat viaţa îngrijind-o în perioada captivităţii comune.

FARC

Armata din junglă

FARC reprezintă una dintre cele mai importante gherile din America Latină. Numărând mii de combatanţi, această organizaţie marxistă s-a remarcat pe scena internaţională prin practica răpirilor. Practic, FARC cere eliberarea a 500 de membri ai gherilei aflaţi în închisoare, în schimbul unor ostatici „politici“, printre care militari şi responsabili politici columbieni. Înfiinţată în 1964 de un grup de fermieri condus de Manuel Marulanda, gherila, care este înscrisă de UE şi SUA pe lista organizaţiilor teroriste, este desfăşurată în majoritatea regiunilor columbiene. Principala sa zonă de influenţă este însă jungla din sud-estul ţării, unde se află plantaţiile de coca, acestea asigurând o mare parte din finanţarea rebelilor.