Giuleștenii i-au învins pe cei de la CFR Cluj. După un astfel de rezultat, Adrian Mutu a bifat prima înfrângere, însă cu toate acestea, Briliantul a fost aplaudat de câțiva spectatori.
Rapid a învins CFR Cluj cu scorul de 1-0, în Gruia, în etapa cu numărul 25 din SuperLiga României. După acest început de an excelent, Cristiano Bergodi s-a arătat extrem de încântat de rezultate, în timp de Adrian Mutu a acceptat prima înfrângere la ardeleni.
Rapid, meci spectaculos în Gruia
Odată cu această victorie, Rapid a urcat pe locul secund. Cristiano Bergodi este convins că transferurile din iarnă au avut un rol important în evoluția echipei. Astfel Rapid a ajuns, de la șapte meciuri fără victorie, la șase succese consecutive în SuperLigă. Pe locul secund și la șase puncte de FCSB, giuleștenii au avut parte de aprecierea fanilor.
„Cea mai mare victorie din acest sezon. Mă gândeam în vestiar că acum opt ani am retrogradat aici. S-a întors roata și mă bucur, îi felicit pe băieți, au avut o atitudine extraordinară. Nu e deloc ușor să câștigi aici. ”, a spus Bergodi.
Antrenorul italian a avut numai cuvinte de laudă la adresa jucătorilor săi. Acesta a recunoscut că apărarea a fost bună, cu toate că Săpunaru este accidentat.
„ Apărarea a fost impecabilă și fără Cristi (n.r. Săpunaru), care s-a accidentat. Am avut probleme, a trebuit să schimb doi jucători. A fost greu, a trebuit să bag trei jucători pe final. Am avut ocazii cu Rrahmani. Mi-au plăcut băieții, atitudinea, cum au acoperit spațiile. Trebuie să fim cu picioarele pe pământ, dar sunt sigur că dacă vom juca mereu cu această dorință, ambiție, putem face lucruri frumoase. Am o echipă foarte bună. ”, a adăugat acesta.
Laude pentru giuleșteni
Rapid ajunge pe locul doi în clasamentul din SuperLiga României, cu 45 de puncte. În același timp ce echipa pregătită de Adrian Mutu rămâne pe locul trei, cu 42 de puncte. Bergodi susține că are o echipă competitivă, însă a subliniat că CFR nu este scoasă din lupta pentru titlu.
„Am o echipă competitivă, foarte bună. Nu era un meci decisiv. CFR nu e scoasă din lupta la titlu. Suntem acolo toți. Ne bucurăm noi că e a patra victorie la rând și avem un moral foarte bun”, a subliniat italianul.
Rapid-CFR Cluj, 0-1. Adrian Mutu, prima înfrângere
Antrenorul Adrian Mutu a acceptat înfrângerea, precizând că partida a fost una echilibrată, decisă de un gol norocos.
„Cred că a fost un meci echilibrat, chiar dacă aparent am avut o posesie mai bună. Nu am avut o circulaţie mai bună, nu am fost conectaţi la început cum ar fi trebuit. A fost un meci echilibrat, de luptă, Rapid s-a apărat foarte bine şi nu ne-am creat atâtea şanse cât ar fi trebuit. Meciul a fost decis de un gol puţin norocos, dar până la urmă tabela vorbeşte. ”, a spus Mutu.