Rapid, umilită pe teren propriu, de Csikszereda. Nicolae Grigore a acuzat probleme medicale după acest nou eşec

rapid bucuresti

Alb-vişiniii continuă seria negativă din acest început de an şi pierd alte trei puncte extrem de importante în lupta pentru promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc.

După ce a obţinut doar două rezultate de egalitate în primele două partide din 2021, Rapid a fost umilită astăzi, în confruntarea de pe teren propriu, cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Gruparea giuleşteană a cedat cu scorul de 1 - 3, iar antrenorul principal Nicolae Grigore a evitat să dea ochii cu jurnaliştii.

Secundul acestuia, Mihai Iosif, a explicat că tânărul tehnician în vârstă de 37 de ani a acuzat probleme medicale la sfârşitul acestei partide şi, din acest motiv, a fost forţat să nu participe la conferinţa de presă.

„Din cauza faptului că Grig nu se simte foarte bine, am venit eu la această conferinţă de presă. El a trăit meciul la intensitate maximă, e sleit de puteri şi nu se simte deloc bine” a declarat Mihai Iosif, la finalul disputei cu harghitenii.

Căderea giuleştenilor, de neexplicat pentru staff-ul tehnic

Antrenorul secund al trupei de sub Podul Grant nu poate explica căderea alb - vişiniilor din repriza secundă a întâlnirii de astăzi, dar speră în continuare că experimentatul Ionuţ Voicu şi ceilalţi coechipieri ai săi se vor trezi repede şi vor păstra şanse pentru revenirea în Liga I.

„Chiar nu ne putem explica aceste rezultate. Suntem foarte supăraţi şi nu sunt prea multe de spus acum. Promovarea e, cu siguranţă, în pericol, însă ne vom juca şansa până la capăt pentru a prinde un loc în play-off şi pentru a ajunge în prima divizie” a promis Mihai Iosif.

Chiar dacă Rapidul riscă să piardă, la finalul acestei runde, primele şase poziţii, Mihai Iosif crede că elevii săi mai au încă timp la dispoziţie pentru a recupera punctele pierdute şi a ajunge în play-off. „Sub nicio formă, nu vom renunţa. Ceea ce trebuie să schimbăm e să obţinem victorii, să câştigăm meciuri” a mai adăugat tehnicianul de 46 de ani, care i-a condus în turul campionatului, pe giuleşteni, din postura de principal, pentru câteva partide.