Ramona Olaru, asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, este una dintre prezențele extrem de plăcute de pe micile ecrane. Aceasta a fost nominalizată în Top 100 Femei de Succes din România.
Asistenta TV a fost nominalizată la categoria „Emisiuni de divertisment”.
Ramona Olaru ne spune „Neatza” în fiecare dimineață
Vedeta a transmis pentru revista Capital că matinalul rămâne pentru ea „proiectul inimii, orice ar fi”. „Este proiectul care m-a format în atâţia ani, ca om, proiectul care mi-a completat valorile şi principiile de viaţă!”,a transmis asistenta TV.
Acesta nu este singurul proiect televizat din care Ramona Olaru face parte, o puteți vedea în noul sezon „Splash- Vedete la apă!”. Aici, asistenta TV îi susține pe concurenți înainte de a face săritura. Pentru Ramona, nimic nu mai este o provocare. „Sunt pe principiul că tot ce vine spre mine, vine pentru că e sigur faptul că eu pot, le pot face pe toate!”, a transmis aceasta.
„Iar pe plan personal , am dat start-ul unui bussines de care încă nu putem discuta până nu se pune în mişcare, dar promit să vă anunţ imediat ce pleacă de pe loc!”, a continuat asistenta.
Autentică încă de la început
Ramona Olaru este în momentul actual o persoană de succes din România. A rămas mereu autentică, a spus ceea ce a simțit. Ea nu a uitat de modestie și a învățat de la fiecare persoană de lângă ea ceva bun. De asemenea, a spus că atunci când o persoană ajunge într-un punct va înțelege ce este cel mai bine pentru ea și ce o ridică în momentul respectiv. „Important este să nu pierzi momentul, trenul!”.
Frumoasa asistentă a dezvăluit și programul ei zilnic care unul este extrem de organizat. Aceasta se trezește la 5:30 în fiecare zi de luni până vineri, pentru ca la 8 fără un sfert să fie gata aranjată pentru a intra pe post. Emisiunea durează până la ora 12, însă programul acesteia nu se termină aici. Nici cea de-a doua parte a zilei nu este mai liniștită. Programul îi este încărcat de shooting-uri și filmări pentru alte proiecte. Se pune în pat la ora 21:00, iar la cel târziu 22:30 dă stingerea. „Weekend-urile sunt pentru mine, îmi permit să funcţionez şi să fac activităţile care îmi vin pe moment sau pe bunul plac, fără să stabilesc ore exacte!”, transmite Ramona.
Asistenta ne-a spus câteva cuvinte și despre hobby-urile ei. „Poate părea mai greu de crezut, dar îmi place mult să dorm şi, de curând, am făcut o pasiune pentru sportul de care m-am apucat de vreo 4 luni şi anume kickbox!”, ne-a transmis aceasta.