Așa a continuat chiar și când a aflat că inima îi cedează, medicii spunându-i că are nevoie de tratament de lungă durată. Tot din orgoliu, ajutorul – chiar și medical fiind, a fost înlăturat. Andrei Gheorghe a murit la vârsta de 56 de ani, singur în casă, dar niciodată singur în tot sensul cuvântului.

Fosta lui soție și toți cei patru copii ai săi i-au fost alături în fiecare clipă. Și deși omul de radio ar fi avut o premoniție în urmă cu mulți ani că nu va trăi peste vârsta de 60 de ani, apropiații povestesc că una dintre marile dorințe ale lui Andrei Gheorghe era să se vadă bunic.

Surse IML: Nimeni nu l-ar fi putut salva

Surse din cadrul IML ne descriu o imagine sumbră a factorului fatal. Andrei Gheorghe suferise, de-a lungul anilor mai multe infarcte, iar ultimul, cel care i-a și curmat viața, era ca o bombă cu ceas. Mai mult, atacul de cord a fost atât de agresiv încât șansele ca el să fi fost salvat ar fi fost nule chiar și dacă se afla în incinta unui spital la momentul la care s-a produs.

Cardiologii mai susțin că astfel de probleme, preinfarcte și infarcte minore, nu trec neobservate și că dacă se iau măsuri la timp, o tragedie poate fi evitată. Andrei Gheorghe știa că există și opțiunea de a fi înscris pe lista de transplant de inimă, însă nu există nicio dovadă că ar fi făcut-o. În schimb, așa cum declară prietenii, omul de presă a încercat să se ajute singur: se lăsase de fumat și părea că nu mai punea gura pe alcool, de un an.

Incinerarea are loc sâmbătă

„Salutare Națiune! Fiul tău Andrei a plecat dintre noi, a plecat așa cum a venit, că o explozie care nu știe să ceară voie la nimic. Fiul tău Andrei a fost și fiu rispitor și cel mai blajin creștin. Fiul tău nu s-a temut să fie liber, să spună ce crede, să trăiască cum crede. Și-a iubit copiii, familia, și femeile, radio-ul, tv-ul, presă scrisă și online-ul, filmele și toate manifestările culturale inteligențe. Iubea și știință sau poate mai degrabă o respectă, nimic din ceea ce merită nu a scăpat neiubit de Andrei. (…) Dorința exprimată în nenumă- rate ocazii a fost ca la moartea sa, să fie incinerat. Așadar, incinerarea are loc Sâmbătă 24 martie, la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, oră 10 a.m.”, a transmis Petruța Gheorghe, fostă lui soție.

 

Te-ar putea interesa și: