Raluca Aprodu, "modelina" din reclamele dulci

IDENTITATE. Ea este fata de care se îndrăgosteşte Dan Chişu în reclama de la o anumită marcă de zahăr.

Raluca Aprodu are 23 de ani şi lucrează în modelling de la vârsta de 17 ani. A intrat în branşă la îndemnul surorii mai mari, ea nefiind conştientă pe deplin la momentul acela de atuurile fizice care o recomandau pentru cariera de „modelină“, cum se autointitulează cu umor acum.

Sora mai mare a avut ochi buni, deoarece mezina a reuşit să se impună dintr-un foc în faţa altor candidate la un casting pentru o campanie publicitară la ciocolată. De aici şi până la onorariile de mii de euro pentru apariţia în reclame la diverse produse n-a mai fost decât un pas. Acum joacă în filme (producţii de televiziune şi cinema), apare în videoclipuri muzicale şi continuă să dea curs ofertelor de contracte de modelling, cele care îi asigură bunăstarea materială.

Pe lângă toate acestea, Raluca urmează cu conştiinciozitate Facultatea de Drept. Spre deosebire de perioada adolescenţei, ştie foarte bine acum să-şi valorifice calităţile şi dă dovadă de siguranţă de sine şi ambiţie, fără vreo urmă de trufie, care o pot scoate oricând din încurcătură.

„Actriţă, model, orice...“

Chiar dacă este o prezenţă constantă în seriale de televiziune, mai ales în cele marca „Pro“ („Păcatele Evei“, „Om sărac, om bogat“, „Contra timp“), Raluca spune că nu a dezvoltat complexe în legătură cu faptul că nu este actriţă cu acte-n regulă.

„Din cauză că n-am făcut actoria şi fiind şi «modelină», regizorii mari de teatru sau film sunt puţini reticenţi înainte de a lucra cu mine. Şi îi înţeleg, pentru că sunt mult mai dispuşi să ia pe cineva care a terminat actoria sau studenţi tineri, pe care să-i ajute într-un fel. Pe mine e mai greu să mă aleagă şi trebuie să-i conving de două ori mai mult ce pot să fac. Când mă întreabă lumea cu ce mă ocup, îmi place să dau o replică dintr-un film - «AMW» - adică «Actress, Model, Whatever» («Actriţă, model, orice» - n.r.). Există preconcepţ ia că toate «modelinele» se ocupă de actorie şi, brusc, sunt actriţe. Eu nu am fost manechin, am fost fotomodel de reclame, unde contează foarte mult faţa, prim-planul şi trebuie să ai puţin talent în jocul cu camera. Pentru mine a fost destul de firesc pasul dinspre modelling spre film“, argumentează Raluca. Însă nici în acest caz pasul nu a fost făcut „cu programare“, ci tot printr-o întâmplare fericită, în care rolul surorii mai mari a fost preluat de un prieten bun, Mihai Bauman, care o cunoştea de la castingurile pentru reclame şi a intuit potenţialul de actriţă al Ralucăi.

Un refuz curajos

Acesta a chemat-o la un moment dat să dea o probă, la care aceasta s-a comportat foarte natural şi a avut norocul s-o vadă bossul de la Mediapro, Andrei Boncea.

Acesta şi-ar fi dorit s-o distribuie într-unul dintre rolurile pentru serialul „Băieţi buni“, însă Raluca a preferat să amâne puţin debutul pe micile ecrane pentru a pleca timp de două luni în Taiwan.

CARIERĂ. Raluca a adunat în portofoliul de actriţă câteva apariţii importante în seriale şi filme româneşti "Există preconcepţia că toate «modelinele» se ocupă de actorie şi, brusc, sunt actriţe.", Raluca Aprodu, actriţă, fotomodel

DEBUT Examen de maturitate cu Victor Rebengiuc

Chiar dacă pare că şi-a forţat puţin norocul, deoarece a găsit de cuviinţă să-l refuze pe Boncea pentru un contract de modelling, pe Raluca n-o trădează nicio urmă de regret faţă de deciziile pe care le-a luat până acum. Astfel, atunci când s-a întors din Taiwan, a fost distribuită în serialul „Păcatele Evei“, în care a interpretat rolul Selenei, un fotomodel cu caracter duplicitar.

„Nu dau la Actorie, chiar dacă m-am gândit şi la asta. La castingul pentru «Contra timp» l-am întâlnit pe actorul Ion Sapdaru, pe care îl ador, şi prima întrebare pe care mi-a adresat-o a fost: «La ce clasă ai terminat?». Eu am fost foarte spontană şi am răspuns: «La Trifu», Trifu fiind dirigul meu din liceu“, povesteşte amuzată Raluca despre confruntarea cu monştrii sacri ai filmului românesc.

„Între timp am început să le câştig respectul, ceea ce este foarte important pentru mine. La «Contra timp» jucam numai cu actori profesionişti - Rebengiuc, Sapdaru, Vasluianu, Bucur, şi eu eram «modelina» frumoasă. Cu timpul, au văzut că sunt mai mult de-atât şi le-am câştigat respectul“, încheie fotomodelul omniprezent pe micile ecrane în pauzele publicitare.

MODELLING Frumuseţe, dulce povară

Raluca afirmă că banii câştigaţi în urma activităţii de modelling îi asigură o relaxare materială care îi permite să-şi îndeplinească aproape toate dorinţele fireşti ale unei tinere de 23 de ani. Însă acest nivel de siguranţă a fost atins cu preţul a zeci de ore de muncă de dimineaţa până seara, cu zile de naştere şi sărbători pe care le-a petrecut singură, într-o cameră de hotel, departe de casă.

„Tata m-a însoţit odată la o şedinţă foto pentru un catalog în Bulgaria şi a văzut cum e să faci poze de la 9.00 dimineaţa până la 12.00 noaptea, să schimbi 250 de ţinute. Nu contează că te doare burta, că n-ai mâncat, că stai în picioare. Cel mai greu, ca model, e că petreci foarte mult singură în locuri străine, dar e şi frumos. În urma unei discuţii cu un domn foarte în vârstă, mi-am dat seama ce norocoasă sunt că, la 23 de ani, mă pot mândri cu faptul că am văzut India, Taiwanul, locuri în care poate n-aş fi ajuns niciodată dacă nu eram fotomodel. Totuşi, atunci când am împlinit 20 de ani, mi-am făcut ziua singură, la Milano. A fost destul de deprimant.“

PARCURS Ciocolata cu noroc

Raluca Aprodu s-a născut pe 18 februarie 1985 în Bucureşti. A urmat Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ şi a studiat timp de trei ani la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. În prezent, este studentă la Facultatea de Drept „Titu Maiorescu“. A început să lucreze ca fotomodel la 17 ani, când a câştigat castingul pentru o reclamă la o ciocolată de renume. Au urmat apoi numeroase apariţii pe coperţile revistelor de modă şi a dat curs altor oferte pentru contracte publicitare avantajoase. În paralel cu modellingul, Raluca încearcă să-şi facă un nume în lumea filmului. A jucat în seriale TV cum ar fi „Păcatele Evei“, „Om sărac, om bogat“, „Doctori de mame“ sau în lungmetrajul „Contra timp“.