Raiffeisen: Am trimis deja banii clienţilor care s-au trezit cu cardurile goale
- Raluca Florescu
- 10 octombrie 2012, 13:32
Pe data de 5 octombrie, vineri, o mulţime de posesori de carduri care au efectuat oepraţiuni la ATM-urile şi POS-urile Raiffeisen Bank România s-au trezit cu conturile de card golite. Raiffeisen a rambursat însă deja sumele către clienţi.
"La această oră toate tranzacţiile eronate au fost corectate şi banii au intrat sau vor intra în scurt timp în conturile titularilor. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create celor care au fost afectaţi. Banii vor intra în conturi cu data la care au ieşit din cont (vineri, 5 octombrie) astfel încât titularii conturilor să nu fie prejudiciaţi, cu alte cuvinte să nu apără ca datorând dobânzi sau comisioane pentru tranzacţiile înregistrate eronat", se menţionează în comunicatul băncii.
"Aceste situaţii sunt reglementate foarte strict pentru toate sistemele de carduri, şi nu există niciun risc ca utilizatorii să fie prejudiciaţi. Instituţiile participante la sistemele de carduri cooperează întotdeauna, după reguli stabilite internaţional, pentru corectarea oricăror erori" au declarat reprezentanţii Raiffeisen Bank.
"Este posibil ca pentru unii clienţi virarea sumelor să întârzie, în funcţie de perioada de timp în care se fac trasferurile dintre cele două bănci", au completat aceştia.
Eroarea care a condus la dispariţia sumelor s-a produs din vina procesatorului de plăţi Euronet.
Un caz similar, produs tot din vina procesatorului, a afectat acum câteva luni mai multe bănci, una dintre acestea fiind CEC Bank.