Medicul Alexandru Rafila a comentat decizia CCR cu privire la izolare și carantinare, arătând că accentual trebuie mutat de la normele juridice spre responsabilitățile ce revin cetățenilor în legătură cu prevenirea și transmiterea bolii.
Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul România la Organizația Mondială a Sănătății, este de părere că, în cazul deciziei CCR, discuția trebuie mutate din zona juridică în cea medicală și a responsabilizării fiecărei persoane în legătură cu noul coronavirus. În opinia sa, ceea ce ține de drept și de norme legislative nu trebuie confundat cu acțiunea de prevenire a transmiterii bolii.
„Sunt niște decizii care sunt de natură juridică și care au fost luate, probabil, ținând cont de legislație, de dreptul constituțional și atunci este în regulă, nu asta este problema. Ar trebui să aducem discuția în zona medicală și în zona responsabilității fiecărei persoane”, a spus profesorul Alexandru Rafila.
El a făcut aceste comentarii în contextul deciziei CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri adoptate pentru împiedicarea răspândirii pandemiei de coronavirus.
Medicul a precizat că persoanele care au fost carantinate și care au ales să meargă în familie, la domiciliu trebuie să se izoleze pentru a nu-i îmbolnăvi și pe ceilalți membri ai familiei.
„Eu sunt convins că și persoanele care au fost în carantină, dacă se duc la domiciliu e bine să se izoleze, să nu își îmbolnăvească alți membri de familie, trebuie puțin să ne dăm seama că aceste norme legislative, juridice și așa mai departe, sunt una, prevenirea transmiterii bolii e o altă discuție și cred că trebuie să ne concentrăm puțin să învățăm, să educăm oamenii, să insistăm asupra măsurilor preventive pe care trebuie să le luăm și să lăsăm la o parte discuțiile de natură juridică”, a precizat Alexandru Rafila.
Profesorul a subliniat că menținerea sănătății ține de fiecare individ în parte, iar oamenii trebuie să acționeze în această direcție fără să ia în discuție încadrarea juridică a unei anumite acțiuni.
„Până la urmă, păstrarea sănătății e un bun individual și un bun colectiv, în același timp. Cred că oamenii pot să acționeze în sensul ăsta fără să dicutăm de încadrarea juridică a unei anumite acțiuni”, a spus profesorul Alexandru Rafila într-o intervenție telefonică la Digi24.
Ministrul Sănătății, ieșire împotriva deciziei CCR: „Legile nu se schimbă în timpul războiului”
România a ajuns iar pe lista neagră. Motivul pentru care britanicii nu ne vor în țara lor