Raed Arafat reacționează dur după ce vedeta TV Olivia Steer a vorbit pe Facebook despre o decizie din 2017 a Curţii Supreme din Germania, care ar fi stabilit că „rujeola nu există”.
El susține că decizia despre care se vorbește nu se referă la existenţa sau nu a virusului, ci la un pariu pus de un antivaccinist prin care a promis că persoana care îi prezintă un singur articol ştiinţific care deţine dovezile asupra existenţei virusului rujeolei primeşte 100.000 euro.
„Decizia Curţii Supreme Germane nu se referă la existenţa sau nu a virusului ci la un pariu pus de un antivaccinist prin care a promis că cine îi prezintă un singur articol ştiinţific care deţine dovezile asupra existenţei virsului rujeolei, acesta primeşte 100.000 Euro. Este cazul Bardens vs. Lanka, prin care Bardens a solicitat acestuia plata sumei întrucât el a înaintat 6 articole ştiinţifice care probează existenţa virusului rujeolei!
Prima instanţă a dat dreptate lui Bardens şi a ordonat executarea plăţii sumei de 100.000 euro de către Lanka care a constestat decizia la o curte superioară. În cadrul curţii supreme s-a stabilit ca Lanka să nu plătească pentru că este dreptul lui să spună dacă probele înaintate de Bardens sunt satisfăcătoare exigenţelor sale, însă Curtea Supremă Germană nu a zis niciodată că virusul nu există. Mai mult în cadrul procesului s-au folosit şi argumente precum faptul că Bardens a prezentat 6 articole care în mod coroborat conţin probele necesare asupra existenţei virusului rujeolei iar Lanka a explicat că el a cerut un singur articol care să conţină toate dovezile, acesta fiind un joc de cuvinte cu dublu înţeles în limba Germană", a scris, pe Facebook, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.
Totodată, Secretarul de stat a reiterat ideea potrivit căreia astfel de manipulări şi dezinformări pot "costa vieţi inocente, inducând părinţii în eroare".
„Vedem cum mor copii nevaccinaţi când remediul există şi nu-l administrăm. Problema nu este numai în România, ci în mai multe ţări care au luat deja măsuri dure că să prevină decesele. Nu sunt fan al producătorilor de medicamente însă nici nu putem nega că unele medicamente sunt vitale când sunt folosite corect şi la momentul potrivit pentru motivul potrivit. Vaccinarea a salvat sute de mii dacă nu chiar milioane de vieţi începând cu secolul trecut, această a făcut posibilă prevenirea unor boli extrem de grave precum poliomielita care încă vedem efectele ei asupra persoanelor care au suferit de această boală cumplită în copilărie. Acum în anul 2018 se încearcă convingerea părinţilor că vaccinarea nu este necesară, că este periculoasă şi că virusul rujeolei nu există", conchide Raed Arafat.
Reacţia sceretarului de stat vine după ce Olivia Steer a vorbit pe Facebook despre o decizie din 2017 a Curţii Supreme din Germania, care ar fi stabilit că „rujeola nu există”. Potrivit acesteia, decizia judecătorilor germani a dus la diminuarea ratei de vaccinare.
„După aproape cinci ani de luptă grea provaccinistă, prin eforturile comune ale tuturor miniştrilor sănătăţii, premierilor, medicilor cu ştate vechi de plată la producătorii de medicamente, bloggerilor cumpăraţi pe 5 lei, mass media, pe 10 lei, cât şi trollilor ce se gudură la o bere şi un mic, rata vaccinării împotriva rujeolei a ajuns sub 45%, la nivel de ţară! E vorba de acea boală ce se credea că ar fi provocată de un virus, dar a cărui existenţă nu a putut fi dovedită de nici un cercetător/biolog/virusolog/imunolog, în ciuda premiului de 100.000 euro pus în joc, de un biolog neamţ. Drept pentru care, în lipsa oricăror probe ştiinţifice, Curtea Supremă din Germania a decretat că "rujeola nu există", iar ca vaccinarea s-a făcut din "motive sinistre", a scris Olivia Steer pe Facebook.