Selecţionerul naţionalei feminine de handbal a vorbit pentru EVZ despre necalificarea echipei în semifinale şi a făcut o serie de dezvăluiri din culisele primei reprezentative.
Echipa naţională de handbal feminin a ratat calificarea în semifinalele Campionatului European din Macedonia după un eşec usturător, suferit joi seară, în faţa Norvegiei (31- 37), şi va juca astăzi doar pentru locurile 5-6, împotriva Croaţiei (ora 12.30, în direct pe TVR 2). Radu Voina, selecţionerul României, a vorbit pentru EVZ despre parcursul echipei la acest turneu final şi despre problemele pe care le-a întâmpinat în pregătire. Antrenorul a dezvăluit că la instalarea în funcţie le-a cerut fetelor permisiunea să ridice tonul la ele atunci când greşesc şi că în echipa României sunt jucătoare care fumează, dar nu le poate interzice acest lucru.
EVZ: Acest turneu a început formidabil pentru România, dar n-am ajuns în semifinale. Este acest European un eşec? Radu Voina: Din punctul meu de vedere nu este un eşec, evoluţia echipei a fost una pozitivă. România nu a dezamăgit, doar că atâta poate! Acesta este locul pe care îl merităm în acest moment. S-a spus că suntem cotaţi cu şansa a doua la titlu, dar nu cota la pariuri dă valoarea unei echipe. Am încercat, dar Norvegia a fost o echipă prea puternică pentru noi. Presiunea şi miza partidei ne-au depăşit.
Unde s-a pierdut calificarea? În meciul cu Spania. A fost o partidă pe care trebuia să o câştigăm, dar s-au adunat mai multe lucruri şi fetele s-au blocat psihic. Nimeni n-a jucat nimic atunci. A fost şi accidentarea Ramonei Maier, care le-a dat peste cap...
„Le-am cerut voie fetelor să ridic tonul la ele“
Aţi preluat echipa după un eşec la Olimpiadă şi după mandatul unui antrenor care a intrat în conflict cu jucătoarele. Era, totodată, prima echipă de fete pe care o antrenaţi. Cum aţi depăşit aceste obstacole? Echipa a trecut printr-o perioadă foarte dificilă. S-a produs oarecum şi un schimb de generaţii, deoarece o serie de jucătoare s-au retras şi am fost obligat să fac o remaniere. Naţionala venea după o mare deziluzie la Olimpiadă, am avut emoţii la început, pentru că nu mai lucrasem cu fete. Mi-am dat seama imediat că sunt profesioniste. Comparativ cu băieţii, este cu totul altceva. Femeile sunt mai sensibile, dar şi mai doritoare să-şi dea sufletul în sala de handbal. Fac multe sacrificii, au familii, au viaţă privată, dar trec peste toate şi îşi fac treaba.
Preşedintele Gaţu spunea că s-a trecut de la „ţărancă“ la „doamnă“. Eu am stabilit de la început să ne respectăm, nu sunt omul care să jignească, nu mă interesează viaţa particulară, mă interesează doar să ne facem treaba. O schimbare s-a petrecut. Nu pot spune ce era înainte, dar acum s-a trecut la o viaţă normală. Să nu se înţeleagă că le las să facă orice. Diferenţa e că ele acceptă altfel efortul, altfel se motivează când le vorbeşti frumos.
V-am văzut, totuşi, în timpul meciurilor că strigaţi la fetele din teren. Cu Spania aţi avut şi un uşor conflict cu Carmen Amariei... Dacă antrenezi fete, nu înseamnă că nu poţi să strigi la ele. La început am căzut de comun acord că pot să ridic tonul la ele, le-am cerut voie (râde). Se strigă însă în sensul bun, numai lucruri legate de joc. Fără niciun fel de jigniri! Amariei s-a supărat atunci, era în febra jocului, dar apoi a recunoscut greşeala.
Aveţi probleme cu vreuna dintre fete? Nu sunt probleme deosebite. Există câteva care fumează, dar le-am spus să nu o facă de faţă cu mine. Nu sunt copii, să le interzicem, fiecare e responsabil pentru ceea ce face.
Cum vedeţi viitorul echipei naţionale? Pot să vă asigur că o să încerc să fac o echipă care să cucerească un trofeu. Acest European a fost începutul unei construcţii, zic eu un început bun. Să ştiţi, însă, că sunt mulţi oameni care vor răul acestei echipe! Încă de la venirea mea am simţit o ostilitate tipic românească. Există grupuri care critică mereu şi aceste fete nu merită aşa ceva. Presiunea se răsfrânge asupra lor. Toţi ne vedeau întorşi acasă încă din 8 decembrie, după prima fază a grupelor.
Există însă atâţia români care vor binele acestei echipe! Simţiţi şi susţinerea lor? Da, simţim sufleteşte că acolo, în ţară, există oameni care sunt alături de noi. Pentru ei jucăm, dar şi pentru a reprezenta România. Sigur, ne-ar plăcea şi nouă să avem în tribune o galerie ca a nordicilor, dar la ei e altă mentalitate şi mai avem de trăit ca să ajungem acolo. E bine să ne susţină cineva şi din faţa televizorului şi le mulţumim tuturor românilor care au făcut asta.
Narcisa Lecuşanu este prietena fiului dumneavoastră. Nu vă temeţi că celelalte fete ar putea-o privi ca pe o privilegiată? Aceste lucruri le-am stabilit foarte clar de la început. Ea nu are un statut privilegiat, din contră. Când mă enervez, răbufnesc în primul rând asupra ei.
Aveţi superstiţii înaintea meciurilor? Nu am superstiţii, dar vrând-nevrând mai am unele obiceiuri, pentru că atunci când câştigi încerci să te comporţi la fel data viitoare. Una dintre ele ar fi că, atunci când plec din cameră înaintea unui meci, las televizorul deschis.
Corespondenţă din Skopje, Macedonia