Iată secretul celui care a testat masini pe circuitul Top Gear din Surrey.
Identitatea lui The Stig a fost mereu unul dintre cele mai controversate subiecte pentru fanii Top Gear, iar numele celor mai buni piloți de formula 1 au fost foarte des vehiculate că s-ar afla în spatele combinezonului alb. BBC însă a păstrat secretul celui care testeaza masini pe circuitul Top Gear din Surrey.
Radu Valcan a fost pe circuitul de Formula 1 de la Monza si s-a întâlnit cu Ben Collins, cunoscut tuturor sub numele de Stig, de la Top Gear, spune actorul pe blogul său.
Vedeta a ajuns în Italia pentru a o susține pe românca Lavinia Bejenariu, la un concurs organizat de o companie de băuturi în cursa pentru câștigarea unui Porche 911. În total, concursul a avut o serie de 13 participanți, din 10 țări. „Scopul nostru, al meu si al celorlalti 13, a fost sa-i ajutam cum putem pe compatrioți pe tot parcursul concursului, la diversele probe la care au fost supuși”, spune actorul pe blogul sau personal.
Radu a treacut prin probele de îndemânare, atenție distributivă, reflexe și simulator. „Peste toate, rămâne experiența senzațională. În câteva zile ai șansa să cunoști oameni noi, să intracționezi cu alte culturi și obiceiuri, să iei parte la cursa de Formula 1, să faci parte din echipa lui Felipe Massa/Martini Williams”, continuă actorul. „Toate acestea s-au desfășurat pe circuitul de la Vairano sub îndrumarea lui Ben Collins. Din păcate, Lavinia nu a câștigat, dar rămânem cu satisfacția că am fost printre primii, câștigând chiar unele probe”.
Despre întâlnirea cu Ben Collins, misteriosul The Stig, Radu are numai cuvinte de laudă: „M-au impresionat simplitatea și modestia, profesionalismul, simțul umorului și toate calitățile sale cele bune, pe care, culmea, le avea”.
Și ei au fost Sting
De-a lungul anilor, au fost mai mulți piloți care au intrat în costumul lui The Stig pentru a testa masini pe circuitul Top Gear din Surrey. Primul Stig, in 2002 si 2003, a fost Perry McCarthy, un fost pilot de curse imbracat in combinezon negru. L-a înlocuit Ben Collins, fost coleg de breaslă care a fost dat afară dupa ce s-a lăudat într-o carte autobiografică că el este misteriosul personaj.
Din 2010, un nou Stig se află in spatele costumului cel alb. Pentru moment, indicile duc la pilotul de curse Gordon Shedden.