Radu Duda condamnă amatorismul românesc

Radu Duda condamnă amatorismul românesc

Principele Radu Duda, candidat pentru Preşedinţia României, aflat în vizită în oraşele Lupeni şi Petrila din Valea Jiului, în cadrul programului "Oraşele României", a declarat ă în societatea românească există "foarte mult amatorism", susţinând că la ora acutală sunt persoane care ocupă funcţii pentru care nu au pregătirea necesară, fiind nevoie de înlocuira acestora cu tineri competenţi, care să nu mai plece din ţară.

"Din punctul de vedere al administraţiei cred că se impune o profesionalizare a ei. Pentru că în toată societatea românească şi la vârf, adică în instituţiile bucureştene, şi la bază, adică în comunităţile locale, există foarte mult amatorism. Există oameni care stau pe locuri pentru care nu au competenţă şi au ajuns acolo din democraţie, adică din faptul că au convins şi oamenii le-au dat încrederea într-o formă sau alta. Nu e un lucru rău, fiindcă noi am vrut să fim liberi. Dar, în afară de asta, păstrând ce avem, trebuie să învăţăm să îi mai punem şi pe cei pricepuţi la locul lor. Până în acest moment ei sunt marginalizaţi. Şi acest lucru se vede din faptul că tinerii pleacă", a spus principele Radu, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, plecarea tinerilor este justificată, fiindcă ei trebuie "să dea cu mătura", în loc să fie într-un loc de decizie.

Sarmale, varză călită cu cârnaţi şi costiţă, cu copiii momârlanilor

Principele Radu a "făcut cunoştinţă" cu tradiţiile locale din acestă zonă a judeţului Hunedoara, elevi din cele două oraşe prezentându-i acestuia mai multe dansuri populare specifice momârlanilor din Valea Jiului.

Dacă la Lupeni principele Radu a fost doar spectator, admirând grupurile de liceeni îmbrăcaţi în costume populare care au cântat şi au dansat, la Petrila acesta s-a fotografiat cu elevii şi a mâncat alături de aceştia bucate tradiţionale româneşti.

Organizatorii întâlnirii, cei de la Clubul Copiilor din Petrila, au aşezat o masă în curtea unităţii, unde principele şi elevii au mâncat sarmale, varză călită cu cârnaţi şi costiţă, slănină, brânză şi ceapă.

De asemenea, principele Radu a ciocnit ouă roşii cu elevii şi a gustat din ţuica produsă în această zonă a ţării.

Ne puteți urmări și pe Google News