Ies la iveală detalii din culisele celui mai așteptat transfer al anului. Cu toate că a ajuns la o echipă de elită, fotbalistul român ar fi putut să aibă alt drum în carieră. Drăgușin ar fi avut mari șanse să ajungă la Chelsea.
Plecarea lui Radu Drăgușin la Tottehnam a fost intens discutată în ultimele zile. După ce transferul a fost semnat deja, ies la iveală detalii din spatele acestuia. Cel care a mizat pe această mutare din fotbal susține că acesta ar fi putut ajunge la Chelsea.
Drăgușin, viitor promițător la Tottehnam
Florin Manea a stat în spatele transferului fundașului. De asemenea, impresarul susține că se numără printre puținii oameni care au văzut potențialul jucătorului.
Astfel, Florin Manea a luat parte la cel scump transfer al unui fotbalist român în istorie. Preluarea lui Radu Drăgușin de Tottenham valorează 26 de milioane de euro, o afacere extrem de profitabilă pentru impresarul român.
Impresarul Florin Manea„ E atipic pentru un fotbalist român”
Celebrul impresar susține că fundașul preluat de Tottenham are toate motivele să ajungă un nume de referință pentru formație. De altfel, acesta a precizat că Radu Drăgușin are o personalitate aparte, făcând față presiunii.
„ E atipic pentru un fotbalist român, e mereu cu picioarele pe pământ. Nu are fente, nu are figuri, e umil și e dispus să muncească. D-aia e aici unde e acum.”, a spus acesta.
Florin Manea a stat mereu în spatele jucătorului român. Impresarul l-a dus la Juventus la 16 ani, iar ulterior la Sampdoria. De asemenea, alături de directorul sportiv Johannes Spors, Manea pe celebrul fundaș și la Genoa.
Radu Drăgușin ar fi putut ajunge la Chelsea
Florin Manea este convins că viitorul jucătorului român va fi unul spectaculos. Acesta l-a lăudat pe celebrul fundaș, precizând că este muncitor și nu risipește banii. De asemenea, impresarul a menționat că fotbalistul nu merge în cluburi și îi este fidel iubitei pe care o are de la 16 ani. Tot de atunci, jucătorul ar fi avut șanse mari să ajungă la o altă echipă.
„Înainte să-l duc la Juventus, bani cu mult mai mulți aveam de la Chelsea, dar am preferat să crească la Juventus.”, a adăugat impresarul.
După un parcurs anevoios, fundașul român a reușit să ajungă la un nivel rânvit de mulți sportivi.