Radu Berceanu: "Autostrada Transilvania a fost și este o prostie"

Radu Berceanu: "Autostrada Transilvania a fost și este o prostie"

Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu (PDL) a afirmat că autostrada Transilvania nu este o prioritate.

"Autostrada Transilvania nu e o prioritate. Pentru că am vorbit cu Uniunea Europeană, noi, România, şi am spus: "vrem Culoarul IV" şi după aceea nu am fost serioşi să ne ţinem de Culoarul IV. De aceea nici nu ne sprijină UE şi de altfel nimeni pentru Transilvania. Am făcut acea bucată, pentru că era începută 80 la sută şi trebuia făcută, pentru că era păcat să aruncăm pe geam toată munca aia şi banii ăia. Dar nu e o prioritate. În domeniul autostrăzilor, autostrada Transilvania este prioritatea doi. Dacă mergem până la Cluj, ne omoară pe străzi", a spus Radu Berceanu, citat de Agerpres. Fostul ministru al Transporturilor a făcut aceste afirmații aseară la o dezbatere a Comitetului Național de Dezvoltare desfășurată la Craiova unde a participat și președintele Senatului, Mircea Geoană. Din Autostrada Transilvania au fost finalizați 50 de kilometri în mandatul guvernului Boc.

CITIŢI ŞI:

  • Boc: Lucrările la Autostrada Transilvania vor continua
  • Autostrada Transilvania, cenuşăreasa bugetului pe 2011
  • Tronson incert pe autostrada Transilvania

Ne puteți urmări și pe Google News