Astăzi, marele actor Radu Beligan împlineşte 90 de ani şi se pregăteşte să-şi reia rolurile la Teatrul Naţional.

"Am 90 de ani şi mă pregătesc să învăţ un rol nou ", spunea de curând actorul Radu Beligan, într-una dintre conferinţele sale. „Ştiţi ce răspundea Socrate când era întrebat: «De ce înveţi să cânţi la liră când tu te pregăteşti să mori?«. El spunea: «Ca să ştiu să cânt la liră înainte de a muri»“, povestea actorul, care aniversează chiar astăzi 90 de ani şi se pregăteşte să-şi reia partitura din „Egoistul“, de la Teatrul Naţional. „Am trăit în teatru zile de plenitudine, de fericire, de lumină, zile de neuitat sub semnul unei permanente şi neobosite căutări“, mărturisea actorul.

Radu Beligan a întâlnit, în peste 70 de ani de teatru, nume extraordinare ale scenei româneşti: Aura Buzescu, Nicolae Bălţăţeanu, Lucia Sturdza Bulandra,Toma Caragiu, Vasiliu-Birlic, Vraca, Victor Ion Popa, Gheorghe Timică sau Eugène Ionesco. A întruchipat roluri mari în unele dintre cele mai dificile partituri din dramaturgia română şi universală, de la Romeo la Richard al III-lea sau Robespierre.

„Cât trei academicieni“

Beligan are o autoritate rareori întâlnită, înainte încă de a scoate o vorbă, spunea Camil Petrescu. „Replică după replică, nedumerirea sporeşte... E un unanim acord în a afirma că nu se înţelege nimic din ceea ce pronunţă. Vocea lui e albă, dicţiunea stropşită, fraza petecită“, explica dramaturgul. „În realitate, Beligan nici nu e actor... E un poet plin de subtilitate, un cărturar cât trei academicieni, la curent cu tot ce joacă... alţii, un iubitor de teatru, aleargă pătimaş după piesele altora, amuzat sincer de jocul tuturor camarazilor de talent... Între două lungi discuţii despre artă (de obicei pe la anticari) îşi aduce aminte că «azi joacă», şi aleargă în fugă la teatru...“, preciza Camil Petrescu.   Are teatrul în sânge B. Elvin a fost peste două decenii profesorul lui în arta de a conduce un teatru şi de a impune un repertoriu de calitate şi de mare curaj, într-o epocă de „zgomot şi furie“. Atmosfera de creativitate contaminase întreaga trupă de la Comedie care era însufleţită şi solidară atât în muncă, cât şi în clipele de destindere.

„În serile când, după spectacol, nu ne înduram să ne despărţim şi Amza ne făcea să murim de râs cu «Tribunalul câinilor», Rucăreanu ne desfăta cu romanţe, Marinuş Moraru îl imita pe Laurence Olivier în Hamlet, iar Dinică râdea, cu capul dat pe spate, asemenea calului rănit din Guernica lui Picasso“, şi-a amintit actorul.

„Radu Beligan n-a inventat nimic în teatru. A văzut doar, a înregistrat, a simţit şi a restituit într-o formă specială ceea ce noi toţi am văzut şi simţit fără să ne fi dat seama până atunci. Radu Beligan este un om de teatru, adică un om care are teatrul în sânge, oferindu-şi astfel o revelaţie a lucrurilor invizibile. În acest caz, afirm că Actoria este o persoană: Radu Beligan“, consideră actorul Răzvan Vasilescu.

PLENITUDINE

„Vreau să cânt din liră înainte de a muri“

Peste 80 de roluri în teatru Radu Beligan s-a născut pe 14 decembrie 1918 în comuna Galbeni, din apropierea oraşului Roman. A debutat pe scenă la Sala Liedertafel, jucând în spectacolul „Crimă şi pedeapsă“, după Dostoievski. Studiile şi le-a făcut la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, unde a fost studentul Luciei Sturdza Bulandra. Între 1937 şi 1938 a studiat Dreptul şi Filosofia la Bucureşti, folosind bursa oferită de facultate pentru a-şi plăti taxele la Conservator.   Radu Beligan a jucat la Teatrul „Regina Maria“ (1937-1938), la „Uranus“ (1938-1939), la Teatrul din Sărindar, la Grădina „C.A. Rosetti“, la Teatrul „Tudor Muşatescu“ (Roxy), la Teatrul Majestic, la Teatrul Savoy, la Teatrul „Comedia“, la Municipal. La sfârşitul anilor '40, a existat chiar şi Compania „Radu Beligan“. La Teatrul Naţional din Bucureşti a venit pentru prima dată în 1945. Mai târziu, în 1961, a înfiinţat Teatrul de Comedie, fiind directorul acestuia timp de opt ani. Din 1969 până în 1990, Radu Beligan a fost directorul Teatrului Naţional Bucureşti.

În activitatea sa artistică, Beligan a realizat peste 80 de roluri în teatru şi 30 în filme. A avut o activitate bogată şi la radio şi la televiziune. Primul său rol în film a fost cel din „O noapte furtunoasă“, în regia lui Jean Georgescu (1943), iar ultimul în „După- amiaza unui torţionar“, în regia lui Lucian Pintilie (2001). Actorul este si autorul unor volume de eseuri - „Pretexte şi subtexte“ (1968), „Luni, marţi, miercuri...“ (1978) şi „Note de insomniac“ (2002 şi 2008).