Comisarul european pentru societatea informaţională şi mass-media, Viviane Reding, a declarat, astăzi, la Bucureşti, că nivelul radiaţiilor electromagnetice emise de antenele GSM nu afectează sănătatea persoanelor expuse, neexistând dovezi ştiinţifice care să dovedească contrariul.
"Temerile populaţiei nu au niciun fundament logic. Dacă vreţi să aveţi o dezbatere isterică, atunci nu mai vorbiţi despre studii ştiinţifice", a declarat Viviane Reding în timpul unei întâlniri cu membrii Comisiei pentru comunicaţii şi tehnologia informaţiilor din Camera Deputaţilor şi ai Comisiei economice din Senatul României.
a a spus că, la nivelul Comisiei Europene, au fost realizate peste 500 de studii şi nici măcar unul dintre acestea nu a dovedit că radiaţiile electromagnetice emise de antenele GSM afectează sănătatea oamenilor.
"Avem în vedere implicaţiile pe care orice fel de tehnologie le au asupra omului, de aceea am convenit asupra unor standarde pentru protecţia cetăţenilor în ceea ce priveşte radiaţiile. Oricum, cercetările continuă, dar radiaţiile din ţara dumneavoastră sunt foarte mici faţă de standardele UE", a mai spus comisarul european.
Viviane Reding le-a cerut autorităţilor române să lanseze o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la această problemă.
(13:47)