Siria. Ucraina. Gaza și Israel. Irak. Afganistan. Libia. Tunisia. Mali. Coreea de Nord. Și cîte altele. În fața acestei panorame a nebuniei omenești, a urii și a crimei, e greu să nu te cuprindă sentimentul înfricoșat că lumea se duce dracului!
Mă întreb dacă au mai coexistat în lume atîtea conflicte sîngeroase ca acum, dacă Răul a mai dansat vreodată atît de frenetic în atît de multe locuri de-odată. Poate că da și diferența este că abia acum, ”grație” mijloacelor infinite de transmitere nelimitată și instantanee a informației, le știm pe toate, simultan. Poate că și acum 40 de ani sau acum 140 de ani harta lumii reale era la fel de incendiată ca acum, doar că oamenii nu știau totul, nu aveau imaginea completă, ca acum.
Mă întreb și dacă (sau cît) mai poate această construcție uimitoare care e lumea noastră să suporte un asemenea asediu concertat al forțelor distructive. Lumea îmi pare o arcă izolată în infinit care are la bord o grămadă de nebuni care cred, simultan și fiecare în alt punct al arcei, că eliminarea celor de alături este soluția pentru problemele lor. Vorba lui Cioran, ne purtăm de parcă nu știm că, oricum, peste cîteva milioane de ani soarele se va stinge.
Cel puțin unul dintre aceste conflicte, poate că cel cu adevărat paradigmatic pentru toate celelalte, are rădăcini mult mai adînci decît s-ar crede. Le găsim într-un episod biblic din cartea Facerii. Agar, după unele surse chiar fiica Faraonului, era servitoare în casa lui Avram. Cum soția lui, Sarai, nu făcea copii, a decis să i-o ofere pe Agar lui Abraham pentru ca acesta să poată procrea. Cînd a văzut că ea a rămas însărcinată și stăpîna ei nu, Agar a devenit disprețuitoare la adresa lui Sarai.
Cu acceptul lui Avram, Sarai a alungat-o pe Agar. Un înger a îndemnat-o pe Agar să revină la Sarai și sî fie suspusă, pentru că un destin mare va avea copilul din pîntecele ei. Agar s-a întors și a născut un fiu care s-a numit Ismael. Îngerul spusese despre Ismael că va fi ”ca un asin sălbatic între oameni, mîinile lui vor fi asupra tuturor și mîinile tuturor vor fi asupra lui, dar el va sta dîrz în fața tuturor fraților lui”. În plus, va avea nenumărat de mulți urmași. După cîțiva ani, Dumnezeu i-a zis lui Avram: ”Am să te înmulțesc foarte, foarte tare și am să ridic din tine popoare, și regi se vor ridica din tine”.
Tot atunci, Dumnezeu a decis ca Avram să devină Avraam și Sarai să devină Sarra. Deși el avea 100 de ani și ea avea 90 de ani, Avraam și Sarra au făcut un copil: Isaac. Dumnezeu i-a spus lui Avraam că va face legămînt cu Isaac, care este cel născut din voia Sa de către Sarra. Și de Isaac a avut Dumnezeu grijă, dîndu-i de tînăr să cunoască spaima morții și bucuria salvării învățînd astfel atît că puterea lui Dumenzeu e infinită, cît și că credința în el e ocrotitoare pînă la urmă. Dar Dumnezeu va avea grijă și de Ismael, care tot urmaș al lui Avraam este. Cînd s-a născut Isaac, Ismael avea 13 ani și a rîs de el. Atunci, după sfatul lui Dumnezeu, Avraam a cedat rugîminții Sarrei și i-a alungat pe Agar și pe Ismael.
Îndurerată, străbătînd deșertul, Agar a fost convinsă că micul Ismael va muri de sete și a început să plîngă. Îngerul a venit, atunci, și a i-a spus lui Agar din nou că Dumnezeu va face neam mare din Ismael și i-a dat apă. Ismael a crescut în deșert și a devenit vînător, luîndu-și la soroc femeie din Egipt.
Nu sînt puțini cei care se gîndesc la acest moment mitic cînd văd încrîncenarea cu care se luptă și se urăsc popoarele care au ieșit din Isaac cu popoarele care au ieșit din Ismael. Mai departe, din stirpea lui Isaac s-a născut Isus Hristos, iar din stirpea lui Ismael s-a născut Mahomed. Ochiul nostru de muritori ne îndeamnă să credem că, astfel, lumea s-a complicat încă și mai mult, deși inima noastră ne spune că, de fapt, lumea s-a limpezit astfel.
Recomandările noastre
