Rada vrea psiholog la Rapid, dar are o problemă: "Să vedem dacă îl putem plăti"

Rada vrea psiholog la Rapid, dar are o problemă: "Să vedem dacă îl putem plăti"

Rapidul se scufundă! Echipa giuleşteană a pierdut aseară pe teren propriu, 0-2 cu Astra Giurgiu, într-o partidă contând pentru etapa a 14-a a Ligii I la fotbal.

La finalul partidei, antrenorul-interimar Marian Rada a încerat să explice eşecul.

"E clar că echipa este labilă psihic, nu poate juca şi împotriva adversarilor şi împotriva propriilor suporteri. Trebuie să avem un semnal din partea conducerii, pentru că altfel o luăm în jos. Trebuie să fie o schimbare, de acţionar, de antrenor, de jucători.

Numai să fie bine pentru echipă. Nu mai putem continua aşa. S-au făcut şi greşeli de strategie şi din păcate acum culegem aceste roade.

Mi-e teamă să nu ajungem foarte jos. Poate ar fi mai bine la retrogradare. Îmi aduc aminte că în Divizia B aveam 20-30.000 de oameni în tribune, iar apoi, după 1990 am câştigat zece trofee", a spus Rada, care a încercat să explice că jocul echipei nu e influenţat de faptul că fotbaliştii sunt neplătiţi de mai multe luni:

"Nu are importanţă de când nu sunt plătiţi jucătorii. Sun jucători neplătiţi şi la alte echipe. Ce se întâmplă nu pleacă de la asta. Jucătorii sunt obişnuiţi să fie susţinuţi de suporteri, iar aşa nu pot.

Chiar îmi spuneau la vestiare că sunt şi ei oameni, un roboţi, şi că încearcă să nu asculte ce se spune din tribune, dar toţi sunt afectaţi".

Întrebat dacă va apela la un psiholog pentru jucători, tehnicianul a răspuns: "Să vedem dacă îl putem plăti".

Ne puteți urmări și pe Google News