Scandalurile de pedofilie se țin „scai” de R Kelly. Săptămâna aceasta, presupusele victime ale cântărețului au dezvăluit faptul că celebrul artist investea o adevărată avere pentru a-și satisface poftele carnale. Mai precis, făcea constant deplasări cu avionul pentru a racola tinerele fete, iar stafful său juca un rol important în acest sens. R Kelly și apropiații săi au intermediat, au facilitat deplasările și au mușamalizat faptele cântărețului, notează sursa citată.

Tăcerea unei familii, cumpărate de R Kelly

Potrivit presei internaționale, de-a lungul timpului, R Kelly a făcut presiuni asupra victimelor, a cumpărat tăcerea unei familii și a mai multor martori, ceea ce a dat roade pentru moment, având în vedere faptul că în procesul de pornografie infantilă din 2008 a fost achitat.

 Procurorii din Districtul de Nord din Illinois au început noi cercetări în cazul lui R Kelly. În același timp, avocatul cântărețului refuză să ofere un punct de vedere.

R Kelly, mariaj cu o minoră în vârstă de 15 ani

R Kelly, cunoscut pentru piesele „I belive I can fly”, „Burn it up” și „Thoia thoing” se confruntă de câteva decenii cu acuzații de pedofilie. În 2002 a fost pus sub acuzare pentru că ar fi întreținut relații intime cu o minoră în vârstă de 14 ani, pe care a și filmat-o în ipostaze indecente. Procesul s-a încheiat în 2008, iar americanul a fost achitat. La începutul acestui an, o nouă înregistrare a fost descoperită. Potrivit CNN, materialul video are 45 de minute și-l are ca protagonist pe R Kelly și o minoră de 14 ani.

Singura relație cu o minoră asumată de R Kelly a fost cea cu Aaliyah, celebra cântăreață care a decedat întrun accident de avion la vârsta de doar 22 de ani, în 2001. Cei doi artiști s-au căsătorit în 1994, dar au divorțat după doar câteva luni, în urma insistențelor părinților fetei, în vârstă de doar 15 ani la acea vreme.

 

Te-ar putea interesa și: