Ultima mutare a SUA a atras mânia lui Putin. care va fi replica Moscovei. News alert

Ultima mutare a SUA a atras mânia lui Putin. care va fi replica Moscovei. News alert

Sâmbătă, preşedintele rus Vladimir Putin a calificat sâmbătă drept o decizie „arbitrară” condamnarea în SUA la 18 luni de închisoare a cetăţenei ruse Maria Butina, acuzată de a fi agentă a Moscovei, transmite AFP.

 „Este arbitrar, de fapt. Nu înţelegem de ce a fost condamnată”, a declarat Putin, într-o conferinţă de presă la Beijing, la finalul summitului „Noului Drum al Mătăsii”.

Maria Butina a fost condamnată vineri la 18 luni de detenţie de un tribunal de Washington pentru infiltrare în aparatul politic american prin intermediul legăturilor sale cu NRA, puternicul lobby pro-arme din SUA.

„Nu există nimic de care ar putea să o acuze. Însă, pentru ca acest caz să nu pară complet ridicol, au condamnat-o la 18 luni de închisoare”, a mai spus Putin.

Maria Butina, arestată în iulie 2018, a fost inculpată pentru complot în scopul promovării intereselor Rusiei.

Ea cooperează cu justiţia americană după ce în decembrie s-a recunoscut vinovată de a fi acţionat ca agentă a unei ţări străine fără a fi notificat oficial guvernul american, un cap de acuzare descris de acuzare drept spionaj light.

Diplomaţia rusă a denunţat ferm, vineri, acuzaţiile montate piesă cu piesă şi condamnarea motivată politic care au vizat-o pe Maria Butina.

Compatrioata noastră nu a fost condamnată decât pentru că este cetăţeană rusă, a indicat Ministerul de Externe de la Moscova.

Maria Butina, care a petrecut deja nouă luni în arest preventiv, va fi extrădată în Rusia după executarea restului pedepsei.