Putin și Netanyahu au bătut palma. Ce au pus la cale cei doi
- Ionel Sclavone
- 7 aprilie 2020, 05:30
Rusia și Israelul au decis să-și coordoneze eforturile pentru combaterea epidemiei de coronavirus în perioada următoare. Decizia a fost luată la cel mai înalt nivel, de Vladimir Putin și premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Președintele rus, Vladimir Putin și premierul israelian, Benjamin Netanyahu au avut o convorbire telefonică în cursul zilei de luni și au stabilit că cele două state vor colabora în combaterea pandemiei de Covid-19. Cei doi au exprimat disponibilitatea țărilor pe care le conduc de a-și coordona acțiunile în acest domeniu.
În Rusia, numărul cazurilor de coronavirus a crescut, luni, cu un număr record de 954, la 6.343, iar cel al deceselor cu două, la 47. Numărul pacienților vindecați a ajuns la 406.
Executivul rus a adoptat o serie de măsuri menite să susțină populația afectată de pandemie în această perioadă. Premierul Mihail Mișustin a anunțat că până la sfârșitul acestui an persoanele care întârzie plata utilităților și serviciilor comunale nu vor deconectate și nu vor plăti penalizări.
De asemenea, Guvernul de la Moscova a limitat la o valoare simbolică adaosul comercial la măștile, mănușile și filtrele sanitare, kiturile de protecție individuale și alte asemenea materiale vândute în farmacii.