Nu, nu e păcăleală de 1 aprilie. Ieri, 31.03.2022, agenția rusă de știri INTERFAX anunța că „președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret privind demiterea din serviciul militar a cetățenilor aflați în misiune”. Ce se întâmplă? Și-a demis Putin armatele trimise prin Ucraina?
Printr-o lege datând din vremurile sovietice, ofițerii trimiși în misiune peste hotare (Afganistan, Egipt, Siria, Libia, Cuba, Angola, Nicaragua etc.) își păstrau funcțiile din cadrul unităților de la care proveneau, colegii rămași fiind nevoiți să-i suplinească prin cumul. Sistemul a funcționat, de bine, de rău, fiindcă procentul ofițerilor plecați peste hotare nu a fost covârșitor: nici măcar Gorbaciov nu-și putea permite să lase Uniunea Sovietică descoperită în fața NATO.
Astăzi, situația este cu totul alta. Președintele Putin a trimis în Ucraina majoritatea forțelor profesioniste ale districtelor militare Vest și Sud. S-a acționat conform vechilor planuri de mobilizare în caz de război: 2/3 din efective au plecat peste hotare cu tehnica de luptă din stocul de alarmă, 1/3 au rămas în garnizoană, cu tehnica de luptă din stocul de mobilizare. Încă de acum o lună ar fi trebuit decretată mobilizarea tinerilor între 18 și 27 de ani, care sub comanda treimii de ofițeri profesioniști rămase în garnizoane să formeze unitățile de completare, iar acestea, cu tehnica din stocul de mobilizare, să plece spre Ucraina, pentru ca, după 3-4 săptămâni, să refacă capacitatea de luptă a trupelor rusești și să reînceapă ofensiva.
Numai că nu a fost așa! Fiindcă dl. Putin credea că ”operațiunea” se va termina în câteva zile, dar și fiindcă decretarea mobilizării nu ar fi fost ”politic corectă”, riscul fiind apariția rapidă a unui puternic curent de opinie antiguvernamental: amintirea măcelului din Afganistan e vie.
Confruntat cu eșecul ”operațiunii militare” din Ucraina, președintele Putin pare a fi găsit rețeta unei ”mobilizări fără mobilizare”: demite ofițerii Diviziilor profesioniste din districtele militare Vest și Sud din funcțiile de garnizoană și-i trimite pe front, numindu-i în funcțiile rămase vacante datorită lunetiștilor ucraineni. În schimb, pentru a nu lăsa Rusia descoperită în fața NATO, diviziile de garnizoană, rămase ”doască goală”, vor fi completate cu cadre și gradați rezerviști, și cu recruți ... care vor fi gata de luptă peste vreo 6 luni. De aceea, tot în 30 martie, președintele Putin a semnat un decret privind recrutarea cetățenilor Federației Ruse pentru serviciul militar (care de ani buni era doar voluntar). Cât privește acoperirea granițelor cu NATO, Putin o va lăsa pentru ceva timp numai în seama armelor nucleare: joi, Forțele de Rachete Strategice, care au ca obiectiv descurajarea nucleară în contextul unei posibile agresiuni împotriva Rusiei, au început manevre de amploare în regiunea Orenburg, din sudul țării, cu participarea a 3.000 de militari şi 300 de echipamente de luptă.
Președintele Putin contează că, în săptămânile care urmează, va reface capacitatea de luptă a Armatelor rusești desfășurate în Ucraina și va putea relua ofensiva cu forțe proaspete, în jur de 20 aprilie, când se încheie sezonul noroiului (”rasputița”). Va reuși oare?
Să luăm un exemplu concret: Regimentul 13 din cadrul Diviziei 4 Tancuri Gardă ”Kantemirovskaia”, cu garnizoana la Naro-Fominsk, lângă Moscova, în prezent în zona Harkov.
Cu circa 10 zile în urmă, comandantul Diviziei 4 ”Kantemirovskaia”, colonel Evgheni Nikolaievici Juravliov, a primit ordin ca Regimentul 13 din cadrul diviziei, dotat cu tancuri T-80U, să fie retras de pe front și trimis în zona aeroportului localității Sumî, pentru remont. La 15 km. de granița Rusiei, acolo unde sistemele S-400, amplasate pe teritoriul rus, pot asigura protecție antiaeriană, iar proviziile pot fi aduse pe calea ferată Glușkovo - Harkov.
În decembrie 2021, la plecarea spre Ucraina din garnizoana Naro-Fominsk, regimentul avea în dotare 36 de tancuri T-80U și 4 tancuri de comandă, T-80UK, produse în anii 1985 - 1990.
Mai puțin de jumătate au ajuns pe aeroportul din Sumî, și acelea cu un grad ridicat de uzură. Fiindcă aceste tancuri, odinioară mândria Armatei sovietice, sunt propulsate de turbine, similare cu cele folosite la elicoptere – iar nu de motoare Diesel, ca alte tancuri. Trebuie revizuite la fiecare 100 de ore de funcționare (2.000 km), iar la 350 ore (7.000 km.), e necesară reparația capitală, care se poate efectua numai la uzina producătoare, Omsktransmash din Siberia.
Deci, Regimentul 13 trebuia să încarce pe vagoane-platformă vreo 20 de tancuri și să le trimită la Omsk, apoi să primească de lângă Moscova, de la Naro-Fominsk, dotarea completă de 40 de tancuri, din stocul de mobilizare (deci revizuite capital, cu resursă de 300 – 350 de ore).
Dar de aici apar problemele. Din 1991 nu se mai produce acest model de tanc, iar în anii 1990 – 2005 nu s-au produs în Rusia decât 70% din piesele de schimb necesare. Restul de 30% se importau din Ucraina, de la uzinele ZIM ”V.O. Malyshev” din... Harkov. Dar în 2004 la Kiev a izbucnit Revoluția Portocalie și nu s-au mai importat piese, o vreme nu s-au mai făcut reparații, iar în 2006, producătorul tancului, uzina rusească Omsktransmash, a intrat în faliment. Dar din 2006, la Omsk au reînceput să facă reparații capitale la tancurile T-80U! Păi, cum au făcut?
Simplu! Prin ”completare”. Se iau piese de la tancurile abia intrate în fabrică pentru reparație capitală, pentru a le ”completa” pe cele gata revizuite, pregătite de recepția beneficiarului. După recepție, în timp ce trimișii beneficiarilor beau o sticlă de vodcă d-aia cu ardei iute, piesele se demontează pe furiș și se pun la loc - că sunt pe procesul-verbal de constatare. Oricum, nu contează: tancurile revizuite și descompletate erau sigilate și băgate în stocul de mobilizare, unde aveau să zacă până în 2014, când era prevăzută scoaterea din dotare și înlocuirea cu noul tanc T-14 ”Armata”. Iar cum durata de viață normată a tancurilor în exploatare la unități e de 10 ani, nu va trebui să se umble la aceste stocuri descompletate înainte de scoaterea din dotare a modelului. Și așa, la stocul de mobilizare s-au adunat cam 3.000 de tancuri T-80U, revizuite, sigilate și ... descompletate. Adică, total nefuncționale.
Iar noul tanc T-14 a picat examenul de Stat în 2016 și în anii următori, așa că Regimentul 13 a rămas tot cu vechile T-80U. Acum, la Sumî au început să sosească de la Naro-Fominsk tancurile de completare, din stocul de mobilizare: revizuite, sigilate și ... descompletate. Adică, total nefuncționale. Ei, nu chiar cu totul: cam 1 din 10 poate fi pornit, luând piese de la celelalte.
Confruntat cu această situație, comandantul Regimentului 13 Tancuri Gardă și-a tras un glonț în cap. A doua zi, sâmbătă 26 martie 2022, Ministerul Apărării de la Moscova a trimis prin cifru ordinul de destituire a comenzii Armatei 1 Tancuri Gardă. Ceea ce, evident, nu a rezolvat deloc problema: stocurile de război ale Armatei ruse sunt, în mare parte, cimitire de tancuri.
Acum Putin poate să trimită și partea sedentară pe front, poate să trimită în Ucraina chiar și mumia lui Lenin, tot aia e: trupele de elită, precum Divizia 2 Mecanizată Gardă și Divizia 4 Tancuri Gardă, sunt reduse la rolul de infanterie teritorială. Și n-ai cum rezolva problema peste noapte.
Cazul tancurilor T-80U este cel mai evident, dar situația e de notorietate și în ce privește alte categorii de tehnică militară, tot așa, întreținute prin ”completare”. Spre exemplu camioanele. Fosta Uniune Sovietică avea o dotare relativ modestă de camioane propriu-zis ale forțelor armate: la mobilizare se rechiziționau camioanele sovhozurilor și colhozurilor, care tot de tip militar erau. Acum nu mai sunt colhozuri și sovhozuri, așa că Armata Rusiei trebuie să se bizuiască pe propriile sale camioane: 10 brigăzi de sprijin material-tehnic, fiecare cu 400 de vehicule. Din care 5 brigăzi au fost angajate în Ucraina: 2.000 de camioane, cam puțin pentru 2.000 de tancuri și alte blindate, care trebuie să facă drumuri dus-întors de 600 km. de la cea mai apropiată gară rusească și până în împrejurimile Kievului. Căile ferate ucrainene fiind sabotate.
Dar, de fapt, la alarmă cele 5 brigăzi n-au reușit să scoată din remize 2.000 de camioane. De aceea, încă din prima zi a ”operațiunii”, pe căile ferate au apărut, în compoziția trenurilor militare mergând spre Ucraina, vagoane cu camioane civile, cu însemnele forțelor de invazie.
Deci, datorită cedării tehnice a dotării, brigăzile logistice ale Armatei ruse fuseseră nevoite încă din prima zi să rechiziționeze camioane civile, de la diverși proprietari. Iar când apărătorii au distrus mai bine de un sfert din cele 2.000 de camioane atât de greu adunate, militarii ruși din prima linie au început să facă foamea și să jefuiască magazinele alimentare din drum. Și, evident, reorganizarea unităților care au suferit pierderi grele nu s-a mai putut face pe pozițiile cucerite, ci a fost nevoie de o retragere de zeci de kilometri, chiar mai mult, pentru ca logistica să facă față. Așa cum anunța Reuters la 30 martie, „serviciile de informații militare britanice au anunțat, miercuri, că unitățile ruse care au suferit pierderi grele în Ucraina au fost forțate să se întoarcă în Rusia și în Belarus, în efortul de a se reorganiza și aproviziona. O astfel de activitate pune o presiune suplimentară asupra logisticii deja tensionate a Rusiei și demonstrează dificultățile pe care le întâmpină Rusia în reorganizarea unităților sale în zonele avansate din Ucraina, a comunicat Ministerul britanic al Apărării.”
În aceste condiții, reluarea ofensivei rusești, la scară largă, peste 2 – 3 săptămâni, și reluarea inițiativei mie mi se par deziderate utopice.