Putin sfidează omenirea. Conferința cu jurnaliștii străini, maraton de dezmințiri și acuze
- Laurențiu Teodorescu
- 19 decembrie 2019, 17:25
Președintele rus, Vladimir Putin, a susținut o conferință-maraton la care a permis accesul multor jurnaliștilor străini.
Dintre temele abordate nu putea lipsi tocmai cea referitoare la chestiunea Donbas. Astfel, întrebat ce caută trupele străine în regiune, Putin a negat, la fel cum a făcut și în chestiunea armelor furnizate separatiștilor.
„Închiderea frontierelor ar trebui să se facă după alegeri, care vor avea loc după ce republicilor li se va acorda un statut special. În ceea ce privește trupele străine, ele nu există acolo! Sunt mereu întrebat de unde au tancuri. Asta este tehnica lor, nu e străină. În ceea ce privește retragerea forţelor străine, nu există forţe militare străine! Există poliție locală, forțe de autoapărare din care face parte populaţia locală. În ceea ce privește mercenarii, există francezi și germani care luptă şi de o parte, și de alta. Hai să ne ocupăm de acești mercenari!”, a adăugat liderul de la Kremlin.
Pe de altă parte, susține Putin, „fostul președinte Petro Poroşenko, care a reprezentat Ucraina la negocierile de la Minsk, a insistat ca liderii acestor două republici nerecunoscute să semneze documentul de pace. Reprezentanții acestor republici nerecunoscute au refuzat iniţial s-o facă, dar, în cele din urmă, i-am convins și și-au pus semnăturile pe acel act. Astfel, Ucraina a fost cea care a recunoscut că o astfel de putere există”.
Legat de încheierea unui nou acord cu privire la tranzitul de gaze între Rusia și Ucraina, liderul de la Kremlin a răspuns: „Nu vom încheia un acord în domeniul livrărilor de gaze pentru o anumită perioadă, ca mai apoi să renunţăm la el. Dorim să menţinem tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina şi chiar să acordăm şi o reducere. Rusia va căuta o soluție în domeniul disputei privind livrarea gazelor naturale acceptabilă pentru absolut toată lumea, inclusiv pentru Ucraina”.
Însă, până la tranzitul de gaze, Putin vrea să soluționeze chestiunea eurobondurilor în valoare de trei miliarde de dolari pe care Ucraina le datorează Rusiei. „Potrivit unei decizii a unui tribunal din Londra, Kievul trebuie să restituie banii, dar nu o face. Cu toate acestea, solicită Rusiei o sumă de trei miliarde de dolari, potrivit deciziei luate de Curtea Internaţională de Arbitraj de la Stockholm”, zice Putin.
Președintele rus a mai spus că Moscova este gata să furnizeze gaze Kievului la un preţ redus. „Nimic nu se poate soluţiona prin recurgerea la forță”, a încheiat conferința Putin.