Putin vrea să rămână la putere până în 2030. El va candida, anul viitor, pentru un nou mandat la cârma Federației Ruse.
Potrivit unor surse ale Kremlinului, Vladimir Putin a hotărât să candideze la alegerile prezidențiale din luna martie – o decizie în urma căreia el ar mai rămâne la putere cel puțin până în anul 2030, scrie publicația britanică The Telegraph.
Vladimir Putin, pe cale să-l egaleze pe Iosif Stalin
Se pare că președintele rus consideră că trebuie să călăuzească țara într-o perioadă considerată drept cea mai periculoasă din ultimele decenii.
Vladimir Putin, care a preluat frâiele președinției de la Boris Elțîn în ultima zi a anului 1999, a depășit deja mandatul oricărui alt conducător rus de după Iosif Stalin, depășind și cei 18 ani la putere ai lui Leonid Brejnev.
„Decizia a fost luată – va candida”, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată Kremlinului.
Vrea să fie președinte cât trăiește
Pentru Putin, acum în vârstă de 71 de ani și care, potrivit sondajelor, s-ar bucura, în Rusia, de un sprijin în proporție de 80%. Nimeni nu știe care este însă adevărul din această țară condusă dictatorial, și nici dacă oamenii nu se tem să își exprime opțiunile, ca în orice regim polițienesc. Dar, dacă ar candida, alegerile vor fi o formalitate.
Cu sprijinul autorităților, cu sprijinul presei de stat și cu aproape niciun contracandidat mai de centru, el va câștiga sigur.
De ce se teme Putin, de se agață de putere
Vladimir Putin ar fi estimat că este imperativ pentru el să rămână în fruntea Rusiei care trece prin cea mai grea perioadă de câteva decenii, potrivit unor surse care au făcut declaraţii pentru Reuters.
„Președintele nu a făcut nicio declarație pe acest subiect. Campania nu a fost încă anunțată oficial”, a declarat luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Aceste surse anonime au explicat că șeful Kremlinului își pune deja la punct campania prezidențială și realegerea împreună cu consilierii săi. Potrivit altor surse anonime, anunțul candidaturii sale va fi făcut foarte curând.
(Articol de Harriet Barber; Traducerea: Alexandru Danga, RADOR)