Genocidul împotriva poporului sovietic. Ce reglementează noua lege semnată de Putin

Genocidul împotriva poporului sovietic. Ce reglementează noua lege semnată de PutinVladimir Putin. Sursa foto: Facebook

Președintele rus Vladimir Putin a inclus,  în legislație Rusiei, noțiunea de „genocid împotriva poporului sovietic” comis în timpul Marelui Război Patriotic, termenul folosit de Rusia pentru a se referi la Al Doilea Război Mondial. Această măsură vine cu câteva zile înainte de aniversarea de 80 de ani de la victoria Armatei Roșii asupra Germaniei naziste, care va avea loc pe 9 mai.

Actul normativ va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2026

Conform portalului de informații juridice al guvernului rus, legea semnată de Putin reglementează atât păstrarea memoriei victimelor genocidului, cât și securitatea și întreținerea mormintelor acestora, dar și construirea unor monumente și organizarea unor ceremonii comemorative.

Actul normativ, care va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2026, prevede și un mecanism pentru căutarea locurilor de înhumare și a gropilor comune, astfel încât să se aducă un omagiu meritat victimelor.

În ultimele luni, numeroase tribunale regionale din Rusia au recunoscut crimele comise de naziști în Uniunea Sovietică ca fiind acte de genocid. Scopul acestui demers este de a preveni ignorarea și distorsionarea adevărului despre evenimentele celui de-al Doilea Război Mondial și despre rolul istoric al Uniunii Sovietice, potrivit unei motivări judiciare.

Peste 26 de milioane de cetățeni au murit în Al Doilea Război Mondial

Serghei Lavrov a afirmat că este „inexplicabil” cum Uniunea Europeană „doreşte în mod deschis să revigoreze ideologia europeană a nazismului”, referindu-se la ajutorul militar oferit de UE Ucrainei în războiul cu Rusia.

Serghei Lavrov

Serghei Lavrov. Sursa foto: Dreamstime.com

Conform statisticilor oficiale, mai bine de 26 de milioane de cetățeni sovietici au pierit în Marele Război Patriotic, dintre care peste opt milioane erau soldați.

Alte amendamente legislative promulgate de Putin

Putin a promulgat amendamente legislative care întăresc măsurile împotriva persoanelor pe care le consideră „agenți străini”. Acestea includ acum și persoanele care contribuie la implementarea deciziilor organizațiilor internaționale din care Rusia nu face parte sau care ajută entități străine să desfășoare activități împotriva securității Rusiei.

De asemenea, pe această listă vor fi incluse persoanele care „implică cetățeni, inclusiv minori, în colectarea de informații despre activități tehnico-militare ce ar putea fi utilizate pentru a provoca prejudicii” Rusiei.

De asemenea, noua legislație prevede posibilitatea de a iniția proceduri judiciare în lipsă împotriva „agenților străini” care au fugit din țară și au comis „acțiuni ilegale împotriva Rusiei din străinătate”. Aceasta include o listă cu 20 de infracțiuni pentru care agenții străini pot fi judecați în absență, potrivit EFE.com.