Putin are planuri mari cu regiunile anexate ilegal din Ucraina, iar pentru a se asigura că nu le pierde, a pus la cale un plan bine stabilit. La întâlnirea cu șefii Serviciului Federal de Securitate (FSB), liderul de la Kremlin a dezvăluit ce trebuie să se facă mai departe.
Vladimir Putin a vorbit marți despre înființarea agențiilor locale ale forțelor ruse de securitate în zonele anexate. „Merită să acordăm o atenție mărită formării agențiilor de securitate în Republica Populară Lugansk, în Republica Populară Donețk, în regiunile Zaporojie și Herson, precum și consolidării resurselor de personal operațional pentru aceste agenții”, a declarat Putin.
Putin recunoaște pierderile de pe front
În continuare, Putin le-a mulțumit agenților FSB pentru că au luptat „împotriva extremismului” și pentru toate acțiunile desfășurate în teritoriile ocupate de Rusia. El a recunoscut că armata rusă s-a confruntat cu pierderi pe front, drept pentru care a cerut să fie luate măsuri de sprijin.
„Din păcate, există pierderi în rândurile noastre. Conducerea FSB trebuie să facă totul pentru a oferi sprijin suplimentar familiilor camarazilor noștri căzuți la datorie.
Unitățile FSB au fost direct implicate în operațiunea militară specială, au rezolvat sarcini operaționale complexe, sarcini non-standard, acoperind frontiera de stat, luptând activ împotriva terorismului, a crimei organizate, a corupției și extremismului”, a spus președintele rus.
El a ținut să mulțumească conducerii și tuturor angajaților FSB, în special celor care au acționat în prima linie, în teritoriile eliberate, în zona frontului și, de asemenea, în spatele liniilor inamice. „Vreau să vă mulțumesc pentru această muncă, dragi tovarăși", a spus Putin, potrivit antena3.ro.
Liderul de la Kremlin, din ce în ce mai speriat de situația de pe front
La un an de la izbucnirea războiului din Ucraina, Putin se arată din ce în ce mai preocupat de situația de pe front. În acest context, fostul șef al diviziei FSB a spus că președintele rus nu și-a dat seama că armata sa nu este atât de pregătită pentru război, drept pentru care face tot ce e posibil să câștige. „Putin este acum teribil de speriat. El înțelege că are probleme. A luat și a stricat totul. Este într-o stare atât de psihologică încât se agață de orice oportunitate de a câștiga”, a mai spus oficialul rus.