Putem reclama produsele deteriorate cumpărate din ţările UE

Putem reclama produsele deteriorate cumpărate din ţările UE

Românii nemulţumiţi de produsele sau serviciile achiziţionate din statele UE, precum şi cetăţenii europeni ale căror drepturi au fost încălcate de comercianţii români se pot adresa, începând de ieri, Centrului European al Consumatorilor (ECC), deschis la Bucureşti.

„Îl vom ajuta pe reclamant să facă traducerea în limba ţării unde face plângerea, va fi notificat Centrul din acea ţară, care ia legătura cu operatorul economic respectiv. Serviciile sunt gratuite“, a explicat Răzvan Răsmeriţă, directorul Centrului. El a mai spus că procedura elimină birocraţia şi va permite obţinerea unui răspuns într-o perioadă cuprinsă între o săptămână şi două luni şi jumătate.

Centrul a fost înfiinţat pe 1 ianuarie 2008, însă este funcţional de ieri. Directorul Răsmeriţă a mai spus că deja a primit 15-20 de plângeri: „Centrele din celelalte ţări europene au înregistrat aceste cereri şi ni le-au trimis nouă. Plângerile sunt în domeniul comerţului electronic - produse achiziţionate de pe net, care nu au ajuns sau au ajuns cu întârziere mare la consumatori, ori au fost distruse“, a explicat Răsmeriţă.

„Centrul va fi finanţat de către Comisia Europeană în procent de 70%, în primii doi ani“, a declarat comisarul european Meglena Kuneva, prezentă ieri la inaugurare.

Ne puteți urmări și pe Google News