Viața pe mare nu este ca-n poveștile marinărești. Se întâmplă, de multe ori, să fie ca o pușcărie pe apă
Fusei pe Avrig la Douala, în Camerun, în vara lu' '96, dar n-am navigat cu ea. Nava – un cargou de 15.000 TDW, construit în 1989 – era arestată pentru datorii, cu principalu' stricat și cu juma' de echipaj bolnav de malarie și ailaltă jumătate moartă de foame. Am fost și la spital la ei. Vai de mama lor. O avea în bare-boat un grec, Nearchos Christodoulidis, zis Akis, prin firma sa Socib. Un țepar de primă mână.
Eram în concediu, la Constanța, și tocmai eram într-o vizită la directorul Navrom-ului, Manea Ghiocel, în birou când am primit un mesaj, prin pager, de la redacție, despre situația marinarilor. Mi-l trimisese colegu’ Petrișor Cană. L-am sunat și i-am zis să mi-l trimită pe fax-ul de la Navrom. Era o grozăvie. Când l-a citit, Ghiocel s-a luat de cap. Și, tocmai atunci, ghinion, vine Akis la Navrom. Îi arătăm jalba echipajului și el zice, cu tupeu, că-s numai minciuni și că mă trimite acolo, pe banii lui, să constat adevărul. M-am dus, împreună cu un om de-al lui, unu' Moroianu, dacă țiu bine minte.
Am stat aproape o săptămână și am vorbit cu fiecare marinar în parte. Băieții erau disperați, neplătiți de fo șase luni, nemâncați și majoritatea bolnavi, în principal de malarie. Când m-am întors, Akis se aștepta să-l pup în cur. L-am făcut muci în două pagini de ziar - cearșafuri d-alea mari, cum era pe vremuri – și, nu după mult timp, Navromul i-a retras vapoarele din contractul de bare-boat. Comandantul de pe navă - nu mai știu cum îl cheamă - a ajuns, ulterior, șef pe la Căpitănia Midia, dacă țiu bine minte. Akis l-a plătit la zi și l-a trimis acasă, ca să-și țină gura. Atunci am prins și io un pui de malarie, că nu luasem clorochin, sau cum naiba se numea derivatu' ăla de chinină de care proștii spuneau că duce la impotență.
Redau, mai jos, doar două din mesajele pe care mi le-a trimis acum cîteva zile doi dintre marinarii îmbarcați pe Avrig în acei ani:
Sorin Ioan Sandor, zis „Șoni”, Șef Mecanic: „Am făcut parte din echipajul lui Avrig când a părăsit Constanța, ultima data, în ianuarie '94. Nici că s-a mai întors în țară vreodată! Arestată la Jebel Ali vreo șase luni, explozie în carter la Bandar Kkomeini, pierdută toata apa în drum spre Camerun, boli, foame etc. Trist. Navă de doar de patru ani în '94!”.
Marius Ciocârlan, Ofițer electrician: „Am stat peste opt luni în Douala pe Avrig. M-a ajutat Dumnezeu și nu am luat malarie. Doar eu și un motorist, Mihăiță, am scăpat, dintre băieții care eram atunci. Cădeau băieții ca muștele, îi tratau în spital, dar nu prea plătea nimeni. Am făcut și câteva zile de foame totală, post negru. Porneam un D/G câteva ore pe zi, când aveam ce să gătim. Comandantul, parcă era poreclit Mânuță – este evident de ce... –, a prins o boală de i-au ieșit niște viermi dintr-o bucă. La un moment dat a venit un Chief Engineer, un moldovean care voia să ne pună la muncă, să pregătim vaporul de mare. Un spălat pe creier de la companie. Când mă gândesc acum, la rece, am fost chiar calmi și oarecum proști de i-am lăsat p-ăștia să își bată joc de noi. Am amintiri de care mă bucur și amintiri de care mi-e rușine. Una peste alta, după «voiajul» ăla, restul de 20 și ceva de ani pe mare mi s-au părut o vacanță plătită”.