Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova: Ar trebui să se urmeze logica istorică numind limba română drept limba moldovenească şi nu viceversa

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova: Ar trebui să se urmeze logica istorică numind limba română drept limba moldovenească şi nu viceversaMaria Zaharova / Sursa: Arhiva EVZ

Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova, se arată deranjată de opinia diplomaţiei române care a salutat „limba română” în legislaţia naţională a R.Moldova calificând decizia Parlamentului „restabilire a adevărului ştiinţific”.

Maria Zaharova insistă pe „moldovenizarea” Republicii Moldova, acuzând România de ocuparea Basarabiei până în 1940.

susţine că „limba moldovenească” ar fi un simbol de autoidentificare a locuitorilor Republicii Moldova. În context, oficialul rus se întreabă a cui este acum Basarabia.

”Renunţând la limba moldovenească, actualul regim de la Chişinău abordează întrebarea: a cui este acum Basarabia (care până la 1940 a fost ocupată de România) şi cui aparţin pământurile de la Nistru (care până la 1940 intrau în componenţa Ucrainei)? Acum limba moldovenească într-un mod paradoxal, oficial, s-a păstrat doar în Transnistria.

Dacă se doreşte transcrierea limbii, atunci ar trebui să urmeze logica istorică numind limba română drept limba moldovenească şi nu viceversa”, a conchis Zaharova, care a ţinut să facă referire şi la nişte „adevăruri istorice”, blamând existenţa până la sfârşitul secolului XVIII a limbii române, potrivit deschide.md.

Maia Sandu: „Noi vorbim limba română”

Autorităţile de la Chişinău rămân ferme pe poziţia de a legifera limba română: „Noi vorbim limba română şi era nefiresc ca în legi, în Constituţie, să fie scris altfel”, a declarat preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, dând asigurări că va promulga legea imediat ce o va avea pe masă.

Şeful statul susţine că adoptarea acestei legi a fost una întârziată: „Limba este română şi orice s-ar întâmpla în stradă, nu are nicio implicaţie asupra acestui adevăr. Da, s-a întâmplat târziu, dar este bine că s-a întâmplat”, a mai spus Maia Sandu.

România a salutat adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a legii ce prevede înlocuirea „limbii moldoveneşti” în legislaţia naţională cu „limba română”. Ministerul Afacerilor Externe al României menţionează într-un comunicat că adoptarea legii „are o profundă semnificaţie simbolică, întrucât restabileşte adevărul ştiinţific cu privire la denumirea limbii oficiale a Republicii Moldova şi confirmă statutul limbii române de limbă oficială a Republicii Moldova”.