PULSUL PLANETEI. Relațiile RM-Ucraina-România în sfârșit pe azimutul occidental: torpilarea înțelegerilor din interior

Frontiera de est a UE și NATO a fost întotdeauna subiect al dezvoltărilor defazate.

 Astfel, ciclurile electorale au făcut ca orientarea unitară a celor trei state să fie rareori sincronă, pe opțiunea pro-europeană. Mai întâi, am avut un Vladimir Voronin, ce marșa pe mutarea Republicii Moldova în Uniunea Rusia-Belarus, peste o Ucraină pro-NATO a lui Kuhma și pro-occidentală a lui Viktor Yushcenko. Apoi, am avut o „revoluție colorată” în capul liderului comuniștilor de la Chișinău, cum s-a spus în epocă, atunci când, în 2005, a fost ales cu voturile PD, PSL și PPCD, Parlamentul Republicii Moldova, votând în unanimitate orientarea pro-europeană a Republicii Moldova, care a murit în faza de proiect, promisiuni și formalism, până la revenirea, în 2007, a lui Voronin pe axa rusă.

Ucraina a avut, ulterior, episodul antieuropean. Sau a bivectorialismului lui Yanukovici, până la trădarea supremă a propriului popor, la Vilnius. Deci guvernările pro-europene de la Chișinău, și ele neconvingătoare și cu slab apetit reformist, înglodate în afacerile mici ale liderilor făcute cu privatizări în Est (a semnalizat spre Europa și a cotit-o în Rusia, spunea cineva) nu au avut partener de colaborare la Kiev.

Cea mai clară traducere a acestor momente s-a făcut și referitor la controlul frontierei dintre Ucraina și Republica Moldova, pe porțiunea separatistă. Kievul a refuzat propuneri succesive, privind punctele de control comune pe partea ucraineană, cu autoritățile legitime din Republica Moldova, acceptând totuși misiunea europeană EUBAM. Un trafic și o contrabandă lucrative pe acest segment au avantajat ani la rând și regiunea Odesa, și regiunea Vinița, și pe liderii separatiști, și pe cei ruși, și potentați oligarhici și politici de la Chișinău și Kiev. Rezultatul a fost existența a doar unei scurte perioade de control al frontierei după decretul Iuliei Timoshenko, (parcă 200 sau 400) anulat în scurt timp.

Catastrofă în Marea Neagră. Au așteptat ajutor patru ore, apoi s-au scufundat

Decembrie neobișnuit. Temperaturile o iau razna în următoarele zile

Astăzi suntem, în premieră, în momentul în care guvernarea de la Kiev este una pro-europeană, pro-NATO și orientat pro-occidentală, iar cea de la Chișinău va depăși epoca stagnării administrative și poate să se miște spre una clar orientat pro-occidentală și pro-reformistă. Și tot astăzi, poate nu întâmplător, Kievul a adoptat regula blocării traficului de produse accizabile pe frontiera controlată de separatiști și decizia de a combate puternic contrabanda și tranzitul de produse militare direct către Transnistria, permițând controlul autorităților legitime ale Republicii Moldova pe toate aceste produse.

Cineva ar spune că tot pățitu-i priceput. Confruntată cu propria problemă din Estul Ucrainei, după anexarea Crimeii de către Rusia și agresiunea rusă din Donbas, Ucraina a realizat cât de important e controlul frontierelor de către autoritățile legitime în blocarea separatismului și, în consecință, a acționat principial și pe frontiera sa Vestică. Nici nu s-ar fi putut petrece altfel pentru că, într-un război, un combatant nu-și lasă niciodată dușmanul militarizat în coastă pentru a risca să fie atacat din spate, pe două fronturi, mai ales atunci când la mijloc e și regiunea strategică Odesa și singura sa ieșire la mare rămasă utilizabilă, după controlul strâmtorii Kerci de către Rusia.

Deci astăzi avem în premieră o orientare pe azimutul occidental al Republicii Moldova, Ucrainei și, firește al României europene, și într-o formulă de cooperare excelentă între cele trei state. În acest context și în fața atâtor proiecte trilaterale relevante, ce a căutat Victor Osipov la Moscova? Ce relevanță are declarația sa critică (și neadevărată) la adresa Kievului? De ce un ministru interimar (într- un guvern interimar de tranziție), fără majoritate clară, în proces de recompunere a formulei guvernamentale, merge să negocieze la Moscova nepregătit, ba să arunce în aer și ceea ce s-a făcut în relația bilaterală Chișinău/Kiev și buna voință a ucrainenilor?

Am remarcat fuga rapidă a Premierului interimar, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, la Kiev, pentru a repara relația cu Ucraina, stricată de impulsivul și neavenitul său viceministru al Reintegrării. Probabil că explicațiile au putut fi date și nemulțumirile calmate. Însă de ce vrea Osipov relaxarea controalelor, relansarea contrabandei și a comerțului ilicit? Ce interese are el în acest trafic? Și cine din partea ucraineană profită din menținerea economică a regiunii separatiste nistrene și alimentarea luxului opulent al liderilor separatiști?

În aceste condiții, considerăm că domnul Osipov nu are ce căuta în viitorul guvern al Alianței pentru Integrare Europeană și trebuie să cedeze locul unui ministru mai intransigent, mai responsabil și mai patriot.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.