PSD vine cu UPDATE la Legile Justiției. Toată Justiția, sub controlul Parlamentului
- Ana Petrescu
- 16 noiembrie 2017, 13:31
Numirea procurorilor făcută de Parlament, posibilitatea ca cetățenii nedreptățiți de procurori sau judecători să-i dea în judecată, Inspecția Judiciară controlată de Legislativ, sunt câteva dintre amendamentele pregătite de PSD la Legile justiției, anunțate de deputatul PSD, Cătălin Rădulescu. El a precizat că s-a consultat cu ministrul Tudorel Toader, care i-a transmis că susține unele dintre modificările propuse de acesta.
Principalele declarații ale lui Rădulescu despre amendamentele pe care vrea PSD să le depună la Legile justiției:
„Două luni de zile eu am făcut un grup de lucru, fără să mă consult cu cineva, că bănuiesc că atunci când vii în Parlament nu trebuie să te consulți cu cineva pentru a face legi pentru oameni sau că trebuie să-ți spună cineva faci sau nu faci. Am făcut un grup de lucru cu oamenii pe care i-am propus acum patru ani ca să facă același grup de lucru Comisiei juridice și anume, foști judecători foarte buni, foști procurori de mare clasă și profesori universitari de drept. Și am luat Codul penal și cel de procedură penală, tot ce era declarat neconstituțional de CCR, și răspunderea magistraților, inspecția judiciară, numirea procurorilor, incompatibilități și conflict de interese, evaziune fiscală și tot ce e pe Codul ăsta și am făcut niște modificări pe articolele pe care credem noi că ala trebuie făcute ca în țara asta nimeni să nu mai sufere din cauza unor nedreptăți.
De exemplu, cum văd oamenii din justiție și cum văd alții răspunderea magistraților. Toată lumea vrea răspunderea magistraților, și magistrații și liberalii, dar și PSD. Am plecat de la această premiză. Numai că sunt două variante. Cetățeanul să se îndrepte împotriva celui care l-a anchetat, a făcut un dosar împotriva lui, l-a arestat nevinovat, l-a judecat nevinovat sau să se îndrepte împotriva statului, după ce ia o decizie CEDO. Adică trec vreo 4 ani, el se îndreaptă împotriva statului, statul mai așteaptă nu știu cât, mai trec 3 ani și după aia se mai și prescrie. Adică o prosteală din asta pe față. Și atunci, eu l-am întrebat pe ministrul Justiției, în care am mare încredere, care a venit luni. «D-le ministru propunerea mea vi se pare mai bună sau cealaltă?» Și dl ministru a spus: «Nu domnule, propunerea dvs. e cea pe care o susțin». Adică omul să se îndrepte material și penal împotriva celui care l-a prejudiciat, procuror sau judecător, într-o instanță judecătorească. Nu împotriva statului.
Numirea procurorilor. Ați văzut că există această discuție foarte mare cine să numească procurorii, ba președintele României, dar tot politic ar fi, ba ministrul Justiției, dar tot politic ar fi, ba CSM, dar e mare scandal acolo. Atunci soluția pe care au găsit-o oamenii ăștia, că tot spunem că Parlamentul ăsta este al poporului, este ca să-i numească Parlamentul. Să nu mai fie niciun fel de problemă. În Parlament sunt toate partidele, sunt comisii de specialitate, pot fi nominalizați 50 de magistrați, procurori sau judecători. Din ăștia 50 de magistrați audiați să fie propuși Parlamentului cei mai buni și Parlamentul să-i voteze. Eu cred că e calea cea mai normală. Așa se întâmplă și în America și peste tot. Dacă chiar vrem să facem un lucru normal e să facem așa, că altfel păcălim lumea.
Inspecția judiciară trebuie să aibă statul independent, deci să nu fie sub absolut nimeni, și să fie sub control parlamentar, pentru Parlamentul este exponentul poporului român. În control parlamentar trebuie să fie orice fel de instituție, inclusiv SRI, etc, pentru că Parlamentul este poporul.”
Cătălin Rădulescu a adăugat că, deși nu s-a consultat pe aceste amendamente cu liderul PSD, Liviu Dragnea, va discutat lunea viitoare cu Florin Iordache, șeful Comisie parlamentare speciale care se ocupă Legile justiției și cu punerea în acord a Codurilor cu deciziile CCR. Tot săptămâna viitoare amendamentele PSD să fie depuse în Parlament.