PSD replică-fulger pentru Iohannis: „Minte pentru Guvernul său...”
- Ionel Sclavone
- 29 iulie 2020, 19:51
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, i-a dat replica președintelui Klaus Iohannis legat de acuzațiile acestuia, aduse opoziției parlamentare, cu privire la tergiversarea adoptării legii privind carantinarea și izolarea.
Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu a reacționat pe Facebook la declarațiile președintelui Klaus Iohannis. El a afirmat că șeful statului minte, atunci când dă vina pe Opoziție, pentru a proteja Guvernul condus de Ludovic Orban.
„Președintele Iohannis minte pentru Guvernul său. Degeaba! Guvernul PNL tot prost și corupt rămâne. De asta trebuie să plece! Jenant moment! Să vezi cum Puterea dă vina pe Opozitie pentru că ea, Puterea, a stat două săptămâni pentru a scrie o lege”, a scris Marcel Ciolacu în mesajul pe care l-a postat pe rețelele de socializare.
El a precizat că legea propusă de Guvern avea prevederi aberante și dădea puteri dictatoriale unor funcționari pe care PNL i-a numit în funcții de conducere.
„O lege proastă, aberantă, care tranforma România în dictatura pilelor numite în funcții publice. O lege care nu respecta drepturile cetățenilor simpli, dar dădea putere de Dumnezei unor funcționari parașutați de PNL în funcții pentru care nu au nicio calitate”, a precizat Marcel Ciolacu.
În aceeași postare el a arătat că executivului i-au luat două săptămâni pentru a elabora actul normativ (25 iunie – 6 iulie) în vreme ce Parlamentul a modificat legea și a transformat-o în doar opt zile, împreună cu societatea civilă, CSM, cu medici și pacienți.
„Parlamentul a corectat, cât a putut în acest timp foarte scurt, mizeria trimisă de Guvern! Să invoci la nesfârșit laitmotivul PSD e cel puțin penibil, domnule președinte! Dar să și minți pentru un guvern prost și corupt, e de-a dreptul scandalos”, a mai spus liderul interimar al PSD.
Marcel Ciolacu a încheiat postarea arătând că Guvernul nu ia nici o măsură pentru organizarea alegerilor locale, deși a rămas doar o lună și jumătate până pe 27 septembrie, data stabilită pentru acestea.
„Tot PSD e de vină că Orban nu suflă o vorbă despre organizarea alegerilor în condiții de siguranță? Sau despre deschiderea școlilor?! Știu, da, mai e o lună și jumătate, e prea devreme pentru Orban...”, a încheiat Marcel Ciolacu.
Ciolacu prevestește finalul Guvernului Orban: „E cel mai mare haos politic”
Credite garantate de stat pentru Tarom și Blue Air. Soluția Guvernului pentru cele două companii