PSD susține, într-un comunicat de presă postat pe pagina de Facebook a partidului, că premierul Ludovic Orban își bate joc de peste 3,6 milioane de copii cu declarațiile sale referitoare la alocațiile pentru copii.

„Orban îşi bate joc şi tratează cu dispreţ peste 3.6 milioane de copii din România! Alocaţiile sunt pomană, în viziunea lui Orban! O gândire greşită care demonstrează că PNL nu are nicio dorinţă să încurajeze tinerii din România. Pentru Orban, copiii României sunt doar o povară la buget! Sunt nişte cifre pe care le acoperă cu paharele de whiskey şi pe care scrumează din trabucurile fumate cu mănuşi. Pentru PNL, copiii sunt doar un obstacol în calea afacerilor de partid: alocaţiile le diminuează bugetele de furăciuni”, se susţine în comunicatul PSD.

Reprezentanții PSD susțin că alocațiile s-ar putea dubla cu condiția ca PNL să înceteze „să mai fure” și să se apuce să guverneze în favoarea cetățenilor, iar nu doar pentru ei și pentru clientela politică.

Comunicatul PSD este o reacție la declarațiile premierului Ludovic Orban care, vineri, a spus că liberalii analizează posibilitatea atacării la Curtea Constituţională a Legii prin care a fost respinsă OUG 2/2020 care proroga termenul pentru dublarea alocaţiilor copiilor la 1 august 2020. În a acest context, Ludovic Orban a subliniat că Guvernul pe care îl conduce va îndrepta orice măsură care nu este sustenabilă din punct de vedere economic.

„Tot ceea ce votează Parlamentul de o bună bucată de timp nu are nici o legătură cu realitatea economică din România, noi şi noi acte normative care generează (…) noi cheltuieli pentru buget şi care riscă să arunce România în haos. Nu este normal. Fac apel la responsabilitate către membrii Parlamentului: nu mai votaţi astfel de acte normative, nu mai votaţi pomeni, nu mai votaţi creşteri de cheltuieli, pentru care nu există resurse financiare”, a declarat Ludovic Orban.

Premierul a spus că situația economiei românești este mai dificilă decât a altor țări europene din cauza deficitului și a dezechilibrelor economice provocate de guvernarea precedent – PSD.

„Dacă nu suntem prudenţi, dacă nu gândim fiecare măsură, dacă nu chibzuim fiecare pas, riscăm să provocăm o gravă criză economică”, a afirmat Ludovic Orban.