La această dată este programat votul pentru învestirea Guvernului Orban 2

„Cu siguranţă, nu vom vota acest Guvern incompetent, incapabil, aservit grupurilor de interese. (…) Însă, luăm în calcul ca, până la răspunsul Curţii Constituţionale a României la sesizarea făcută cu privire la desemnarea abuzivă a premierului Ludovic Orban pentru a doua oară, luăm în calcul să nu participăm la acest vot. Nu este încă luată o decizie, rămâne să discutăm în perioada următoare”, a afirmat Simonis, întrebat dacă parlamentarii PSD vor fi prezenţi în sală la şedinţa Parlamentului de învestire a noului Guvern Orban.

De asemenea, Simonis a mai spus că este posibilă o acţiune coordonată a PSD cu alte forţe politice, menţionând că există negocieri în acest sens.

„Pot fi acţiuni coordonate, luăm în calcul orice scenariu, bineînţeles că există negocieri cu toate forţele politice, dar nu este momentul aici să discutăm de toată strategia pe care o vom avea peste 15 zile sau cât mai sunt până la şedinţa de învestire”, a adăugat Alfred Simonis.

În acest context, Simonis susține că ar fi ridicol ca parlamentarii PNL să voteze împotriva Guvernului propus de propriul partid.

„În fiecare zi asistăm cum PNL fuge de guvernare. Este un spectacol grotesc pus în scenă de PNL, de Guvernul Orban demis şi de preşedintele României. Înţeleg că astăzi au avut consultări cu partidele politice pentru a se asigura că nimeni nu va vota Guvernul Orban.

Vă daţi seama cât de ridicoli vor fi parlamentarii PNL în ziua în care se va vota învestirea Guvernului Orban, preşedinte al PNL, aceştia nu vor vota Guvernul propus. Nu pot să înţeleg decât faptul că sunt şi ei de acord cu noi că este un Guvern incompetent, incapabil să guverneze România şi, de aceea, nu-l votează. Situaţia este extrem de ridicolă.

În loc să discutăm despre ceea ce este prioritar pentru România: investiţii, plusvaloare, bunăstare, nu facem altceva decât să vorbim de alegeri anticipate, să ducem ţara în instabilitate, să o menţinem în instabilitate încă câteva luni de zile, pentru a organiza alegeri anticipate cu doar câteva luni înainte de alegeri la termen, practic înainte cu patru luni de zile”, a menţionat Simonis.

El a adăugat că se întreabă ce se va întâmpla dacă PNL nu va câştiga alegerile.

„Stau şi mă întreb ce se va întâmpla după alegerile parlamentare, indiferent că sunt anticipate sau la termen, ce se va întâmpla dacă PNL nu va câştiga alegerile? Mai facem o tură de alegeri până când preşedintelui Iohannis îi este dat un Guvern pe care îl doreşte pentru a avea toate puterile în statul român şi Guvern şi Parlament şi poate şi CCR şi Consiliul Legislativ şi Consiliul Economic şi Social”, a completat Simonis, potrivit g4media.ro

 

Te-ar putea interesa și: