PSD pregătește un „plan diabolic”? Ce se întâmplă cu aurul României: „În iunie tabloul va fi desăvârşit”

PSD pregătește un „plan diabolic”? Ce se întâmplă cu aurul României: „În iunie tabloul va fi desăvârşit”

PSD are un „plan diabolic” de slăbire a instituțiilor statului, a declarat, duminică, prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan, la un miting organizat la Brașov.

„Votul la referendum va fi o moţiune de cenzură şi vom avea ocazia să îl dăm jos pe Dragnea, să dăm jos acest guvern şi să restabilim democraţia în România pentru că este în pericol. Planul lor este unul diabolic. Au început cu slăbirea atribuţiilor preşedintelui României, au continuat cu DNA-ul, cu Curtea de Apel, acum dau asaltul la procurorul general, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În aprilie schimbă Consiliul Fiscal, instituţia care supervizează cifrele şi economia României. Tot în aprilie pentru încă cinci ani îşi subordonează Avocatul Poporului, singura instituţie care poate să conteste ordonanţele de urgenţă”, a declarat Raluca Turcan.

Ea a avertizat că în luna iunie PSD ar putea pune mâna pe BNR și rezervele de aur ale României.

„În iunie tabloul va fi desăvârşit dacă îi lăsăm, pentru că pun mâna pe Banca Naţională a României, pe rezervele de aur ale României şi tot în iunie se reînnoiesc trei mandate pentru trei judecători la Curtea Constituţională şi după aia ce o să facem? O să plângem în pumni că ne-am pierdut ţara şi că am pierdut democraţia, însă nu vom lăsa să se întâmple lucrul acesta”, a mai spus aceasta.

 

Ne puteți urmări și pe Google News