PSD îşi concediază angajaţii

PSD îşi concediază angajaţii

PSD încearcă să reducă cheltuielile și a început prin restructurarea personalului angajat la partid.

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, azi, că se va lua o decizie cu privire la restructurările de salariaţi din partid şi că până acum au fost date câteva preavize.

"Sunt două motive principale: competenţele fiecărui salariat şi banii pe care îi avem disponibili. PSD nu-şi mai poate permite să meargă cum a mers în anii trecuţi, avem, n-avem bani trebuie să plătim salarii sau să plătim utilităţi, pentru că n-am făcut decât să mărim foarte mult datoriile. Pe de o parte, am început să raţionalizăm cheltuielile la sânge, pe de altă parte, am început să strângem bani şi încet-încet ne achităm obligaţiile asumate, chiar dacă nu au fost asumate de noi, au fost asumate de partid. Va fi o restructurare destul de sănătoasă", a spus Dragnea, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.

PSD are o problemă cu banii, lucru recunoscut și de președintele partidului. Victor Ponta a declarat că reușit să strângă cotizațiile de la liderii partidului, "cu o excepţie sau două". "Semnalul este receptat corect şi PSD va fi primul partid din România care îşi va achita toate obligaţiile din cotizaţii ale membrilor, nu din cotizaţii ale celor care, după cum vedeţi, sunt puşi în funcţii pe la vămi şi pe la administraţii financiare. Noi intenţionăm să nu mai punem oameni politici în funcţiile de la deconcentrate şi atunci nu trebuie să vindem aceste funcţii cum a făcut PDL", a spus Ponta, după şedinţa BPN.

Ne puteți urmări și pe Google News

La rândul său, secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că, atât la nivelul BPN, cât şi la nivelul parlamentarilor cotizaţiile sunt la zi. "De săptămâna trecută am preluat eu sarcina să-i ajut pe colegii care trebuiau să se ocupe de strângerea contribuţiilor. Am vorbit personal cu fiecare coleg din conducere şi i-am rugat frumos să-şi achite obligaţiile. În ceea ce priveşte cotizaţia de la judeţe a început şi asta să se mişte bine. Astăzi s-au achitat ultimele restanţe", a mai spus Dragnea.