Un greu din PSD vorbește despre frica de Kovesi. Ce se întâmplă dacă ajunge procuror european
- Alex Dumitrescu
- 1 martie 2019, 21:42
Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, vineri seară, la postul Digi 24, că, în cazul în care Laura Codruța Kovesi va ajunge la șefia Parchetului European, PSD nu are motive să se teamă.
„Nu avem de ce ne teme în niciun caz. Odată ajuns acolo, cel care va conduce Parchetul European trebuie să se supună unor reguli și norme europene. În același timp nu toate țările, sunt cel puțin cinci state care nu au dorit să aibă acest procuror european. Deci procurorul european, împreună cu o echipă trebuie să se supună normelor europene. Noi am venit cu niște argumente și am demonstrat că în țară au existat niște lacune în actul de management.
Am demonstrat cu fapte cu oameni care au avut de suferit, fie că discutăm de cazul de la Prahova sau de la Bihor. Dar în ultimul raport al DNA se spune că peste 30% au fost achitări din cei trimiși în judecată. Deci în aceste condiții fie dosarele nu au fost bine făcute”, a declarat Florin Iordache, la Digi 24.