PSD îl ameninţă pe Iohannis cu anticipate în 2017

PSD îl ameninţă pe Iohannis cu anticipate în 2017

PSD nu va ezita să declanşeze alegeri anticipate după parlamentare, dacă va câştiga alegerile şi preşedintele Klaus Iohannis nu va desemna un premier propus de majoritatea social-democrată.

"Numirea unei marionete, dacă noi vom câştiga alegerile, aşa ceva este imposibil. Dacă noi vom câştiga alegerile vom reuşi să facem o majoritate. Acea majoritate va merge la Cotroceni şi va prezenta o propunere de prim-ministru pe care o va susţine. Dacă va veni cu o altă propunere, o vom pica în Parlament şi vom merge din nou cu propunerea noastră şi dacă va veni cu o altă propunere, atunci vom merge la anticipate", a afirmat, duminică, Dragnea într-o emisiune la România TV.

Potrivit liderului PSD, aceste lucruri au fost discutate atât în partid cât şi cu copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.