PSD face stângaci playback, nu opoziție

PSD face stângaci playback, nu opoziție

Reuniți în CEX, liderii PSD au amânat decizia legată de momentul votării propriei moțiuni de cenzură, iar asta după ce Guvernul a contestat la CCR depunerea moțiunii într-o sesiune extraordinară a Parlamentului și cu o zi înainte de congresul în care social-democrații își vor alege o nouă echipă de conducere. 

Constituția este cât se poate de clară în articolul ce reglementează moțiunea de cenzură (113.3) „Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere”. Moțiunea PSD a fost prezentată în ședința comună de joi 20 august.

Numărarea celor 3 zile de la data prezentării poate fi făcută de orice copil care a absolvit clasa pregătitoare. Moțiunea trebuia dezbătută și votată fie în a treia zi, adică duminică 23 august, fie cel târziu luni, adică în prima zi de „după 3 zile de la data când a fost prezentată”, așa cum prevede legea fundamentală.

Or, prin glasul purtătorului de cuvânt Lucian Romașcanu, PSD susține că votul „poate fi dat oricând după 3 zile”. În această logică aiuristică a „oricândului”, anul 2027 de pildă vine suficient de oricând (!) după 3 zile de la data de 20 august 2020.

Comunicatorii PNL, dar și alte voci din rândul adversarilor PSD susțineau că actuala moțiune de cenzură are doar rolul de a-l sprijini pe Marcel Ciolacu să se titularizeze la șefia partidului său în congresul de sâmbătă.

Decizia de amânare la calendrele grecești a votului la propria moțiune de cenzură spulberă acest scenariu, theoretic destul de coerent.

Un lider veritabil al unui partid veritabil de opoziție își putea câștiga funcția de președinte promițând propriilor membri demiterea guvernului în următoarea zi, la propriu, de după congres. Însă nu acesta pare că e scenariul agreat de echipa lui Marcel Ciolacu.

Tot mai neconvingător, Partidul Social Democrat se face că face opoziție și mimează destul de stângaci cenzurarea Guvernului Orban, pe care, de altfel, l-a instalat prin vot la putere de două ori. Devine tot mai clar că PSD nu-și dorește nici căderea actualului Executiv, nici propria revenire, fie și pentru numai câteva luni, la putere.

Social democrații contează doar pe erodarea PNL-ului la guvernare cu gândul la alegerile din toamnă, când cel puțin liderii partidului cred că au asigurat votul care să-i instaleze pe locurile de unde vor face o opoziție previzibil  confortabilă.

Ne puteți urmări și pe Google News