PSD regretă excluderea lui Țuțuianu și înscrierea în partidul lui Ponta: „Probabil toți care vor pleca o vor face”
- Ionel Gologan
- 24 ianuarie 2019, 17:28
Social-democrații regretă plecarea senatorului Adrian Țuțuianu din partid și înscrierea sa în Pro România.
Președintele PSD Olt, senatorul Paul Stănescu a catalogat excluderea lui Țuțuianu din partid drept „o mare greșeală”.
„Domnul senator Ţuţuianu de la Dâmboviţa, într-adevăr, cred că a trecut, nu am văzut în presă, dar cred că a trecut la Pro România pentru că el a fost, până la urmă, exclus din PSD. Eu am spus şi atunci: o mare greşeală excluderea celor doi colegi, şi a senatorului Ţuţuianu, şi a secretarului general Marian Neacşu, dar din păcate poate am fost printre vocile singulare care au spus acest lucru. Nu e o bucurie în momentul în care un coleg de-al nostru trece la alt partid şi, sigur, acum îi înţeleg, s-au dus tot în partea stângă, fiind social-democraţi, şi probabil că majoritatea celor care vor pleca, vor pleca către Pro România, pentru că în afară de PSD a apărut un nou partid pe partea stângă. Eu chiar am insistat la preşedintele Dragnea, împreună cu Dumitru Buzatu, preşedintele PSD Vaslui, să nu se întâmple acest lucru sau să-i reprimească, dar din păcate asta e, deciziile sunt luate la nivelul conducerii partidului şi eu încă odată spun: n-am fost de acord niciodată cu excluderile din partid pentru că nu ne fac bine, mai ales în contextul acestui an, când avem două rânduri de alegeri foarte importante", a declarat Paul Stănescu, potrivit Agerpres.ro.
În ceea ce privește candidatul la prezidențiale din partea PSD, Stănescu a declarat că în cel mai scurt timp se va lua o decizie în legătură cu acesta, mai exact după alegerile parlamentare.
„Este decizia forurilor PSD până la urmă. Aşa cum ştiţi, de fiecare dată, candidatul PSD a fost preşedintele partidului, probabil că în cel mai scurt timp se va lua o decizie, dar după câte înţeleg, n-am toate informaţiile şi v-aş da o informaţie falsă, se va stabili după alegerile europarlamentare. (...) PSD are mulţi oameni care pot fi candidaţi la funcţia de preşedinte al României, are mulţi oameni buni, dar probabil se va decide într-un for al partidului", a mai spus Stănescu.