PSD a pășit în matriarhat

PSD a pășit în matriarhat

Ieri, după luni bune de transhumanță între clădirea Parlamentului și Băneasa, social-democrații au avut prima ședință a Biroului Permanent Național în sediul din Kiseleff, proaspăt renovat. Lucrările au fost începute în toamnă de fostul președinte Liviu Dragnea, dar cu șampania în prova a dat Viorica Dăncilă. Dacă în epoca Dragnea întrunirile social-democraților erau poluate de celebrii #rezist, urcați în copacii din poarta sediului, acum nimeni nu-i mai deranjează, nimeni nu le leagă drumul și nici strigături cu plăcuța suedeză nu sunt. Pesediștii se descurcă de acum singuri să se încurce unii pe alții.

Marea renovare vizibilă a sediului PSD este în curte, unde s-a făcut trotuarul și s-a trasat un marcaj imens cu sens unic. S-a lucrat și la scări, iar acum doamnele nu-și mai prind tocurile în crăpăturile pe care le întâlneau în urcare. Ieri, celebrul chioșc unde Dragnea, în urmă cu un an, a savurat pariul câștigat cu gălățeanul care i-a adus o ladă de bere și pe care l-a și convertit la doctrina social-democrată după o discuție lungă tete-a-tete, era pustiu. Liderii PSD, zgârciți la vorbă, intrau trufași de parcă tocmai repurtaseră victoria vieții lor.

Sus, în sala de ședință, pe hol, seducătoarea Ana Birchall le explica unor colege adunate ciorchine în jurul ei, cu care natura nu a fost la fel de darnică cum a fost cu ea, tot felul de chestii muierești, de la modă la dietă. În sală, în așteptarea președintei interimare, cei care au venit mai repede priveau plictisiți pe pereți. Mai încercau să închege o conversație formală, cu privirea înainte pe zugrăveala proaspătă și răspunsuri onomatopeice.

Firea și momentul artistic

Ca întotdeauna, Gabriela Firea, recent revenită la masa liderilor, și-a calculat descinderea în Kiseleff. A fost stăpâna microfoanelor și nici măcar fostul ei coleg de puci, Paul Stănescu, care a venit tiptil și s-a furișat prin spatele ei, nu i-a bruiat discursul. Solemn și marțial, proaspătul demisionar Stănescu a trecut pe lângă Firea ca pe lângă gard. Acesta și-a păstrat funcția de președinte executiv interimar, cu care a fost recompensat de Dăncilă pentru că a fost, o vreme, #Dragnea, mai puțin de o săptămână. Stănescu nu a fost de acord cu data Congresului propusă de Viorica Dăncilă, 29 iunie, însă va candida pentru o funcție de vicepreședinte. Dacă nu se răzgândește.

Gabriela Firea i-a trecut în revistă pe toți vrăjmașii ei, din afara și din interiorul partidului: Traian Băsescu, Victor Ponta, Marian Oprișan. Și, desigur, Liviu Dragnea despre care a spus că a fost șeful Guvernului până la condamnare. Potrivit Primarului General, premierul Viorica Dăncilă a devenit ea însăși abia după ce a scăpat de tirania lui Dragnea.

„Guvernul României, care a fost condus de facto de fostul preşedinte al partidului, este vinovat. Nu doar pentru situaţia de la Primăria Capitalei, ci şi pentru situaţia de la sectoare, pentru că lor le-au dat mulţi bani, dar doar pe hârtie (...) Doamna premier ne-a spus că nu a fost lăsată să se implice în realizarea legii bugetului de stat pentru că lucrurile ar fi arătat altfel”, a declarat Firea și a adăugat că nici premierul, nici ministrul de Finanțe nu i-au putut ține piept lui Dragnea.

Fără șanse la Cotroceni

În schimb, partenerul ei de rebeliune, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, spune că Dragnea nu putea face de capul lui atâtea nenoriciri, fără complicitatea Guvernului.

„Nu putea săvârşi aceste nenorociri, aceste ticăloşenii fără Guvernul României. Nu se putea! Aceia care l-au sprijinit sau cu care a făcut echipă în aceste demersuri ticăloase şi iresponsabile”, a spus Negoiță. Din acest punct de vedere, dar și din altele, edilul de la 3 o consideră pe Dăncilă o vulnerabilitate pentru partid. Negoiță crede că înainte de a discuta despre candidatul la Cotroceni, PSD trebuie să se concentreze pe rezolvarea problemelor interne și alegerea unui președinte al partidului. În orice caz, acesta crede că formațiunea din care face parte nu are nicio șansă la alegerile prezidențiale. Și nu este singurul pesimist. „Există o părerea cvasiunanimă în interior că şansele PSD sunt aproape nule. La felul în care s-a prezentat, la felul în care a condus România, la modul în care electoratul a arătat dezaprobarea faţă de acest mod de a conduce, ne duce cu gândul că, într-adevăr, PSD are o mare problemă de credibilitate. Ori, în politică, dacă nu ai credibilitate, nu ai nimic”, a spus Negoiță.

Ca pe stadion. Baronul de Vrancea, amenințat cu bătaia

Președintele interimar, Viorica Dăncilă, a recunoscut că, vineri, la Comitetul Executiv Național, bărbații din partid au fost la un pas de bătaie, dar nu s-a băgat între ei, i-a lăsat să-și defuleze mânia.

Altercația a avut loc între Marian Oprișan și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Acesta l-ar fi amenințat pe baronul de Vrancea cu bătaia. „A fost o şedinţă în care s-au spus foarte multe lucruri. I-am lăsat să-şi spună păsurile, însă după acest CEx cred că trebuie să ne respectăm. Dacă vrem să avem succes, trebuie să fim o echipă unită”, a recunoscut, ieri, Viorica Dăncilă.

În ceea ce privește temele discutate în BPN, premierul a spus că s-au referit la moțiunea de cenzură, organizarea Congresului din 29 iunie, modificarea Statutului. De asemenea, s-a înființat un grup de lucru care elaboreze programul politic al partidului. Dacă strategul PSD va fi Marian Oprișan, Gabriela Firea spune că totul se duce de râpă. „Dacă după elucubraţiile spuse în CEx de către domnul Oprişan încă ne mai bazăm pe dumnealui să ne facă strategia politică a partidului, eu o să citesc partea din strategie care nu-i aparţine domnului Oprişan”, a spus Firea.

Portretul viitorului lider

Viorica Dăncilă spune că încurajează competiția internă, a făcut portretul robot al viitorului președinte, despre care afirmă că nu ar vrea să fie după chipul și asemănarea lui Dragnea. „Un viitor preşedinte al PSD trebuie să fie un om proeuropean. Nu vreau să-l judec pe Liviu Dragnea, dar vreau să schimb modul de lucru al acestuia. (...) Eu sper să avem mai mulți candidați și cred că noul președinte trebuie să fie un om echilibrat, care să adune în jurul lui, să aibă răbdare să își asculte colegii, să se consulte cu forurile statutare.

O decizie nu trebuie să o ia un președinte, ci trebuie să fie luată prin for statutar. Viitorul președinte al PSD trebuie să fie un om atașat valorilor europene și transatlantice. Un președinte al PSD trebuie să fie un om care să genereze un val de credibilitate în jurul colegilor. Să fie un om hotărât, să nu se sperie la primul obstacol”, a explicat Dăncilă. Lidera social democrată a adăugat că nu a făcut și nu va face analiza mandatelor lui Liviu Dragnea. Scopul ei este ca PSD să câștige electoratul din 2016. Puțin mai târziu, Dăncilă a anunțat că va candida la președinția partidului.