Războiul PSD-Cotroceni, spre paroxism. Tăriceanu dă de pereți cu Iohannis și Augustin Lazăr
- Razvan Gheorghe
- 4 aprilie 2019, 00:00
Circul acuzațiilor reciproce iscat, marți, în plenul reunit al Parlamentului, ducând în derizoriu aniversarea a 15 ani de la aderarea României la NATO, reprezintă doar un episod al mai vechiului război PSD-Klaus Iohannis, care tulbură apele politicii dâmbovițene de aproape doi ani și jumătate. Confl ictul se îndreaptă spre paroxism, în condițiile în care ne aflăm în plin an electoral, europarlamentarele ne bat la ușă, iar ministrul Justiției, Tudorel Toader, se pregătește să modifi ce Codurile penale prin intermediul OUG.
Dovadă că se trage cu arme de calibru mare, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a ieșit ieri la rampă și i-a expediat o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis, în care-l somează să semneze urgent decretul de revocare din funcție a procurorului general, Augustin Lazăr, ca urmare a dezvăluirilor potrivit cărora acesta ar fi refuzat eliberarea disidentului Iulius Filip, în timpul dictaturii ceaușiste.
Reproșuri pentru șeful statului
„Aveți astăzi ocazia să dovediți că independența justiției pe care o clamați în fiecare zi nu este doar un slogan electoral, ci un principiu în care credeți cu adevărat”, îi scrie președintele ALDE lui Iohannis. Șeful Senatului susține că procurorul general trebuie să facă un pas în spate și îi reproșează lui Iohannis că nu a reacționat încă din momentul publicării informațiilor în presă. De asemenea, Tăriceanu solicită clarificări referitoare la prezumtiva apartenență a lui Augustin Lazăr la grupul procurorilor comuniști absolvenți ai celebrei Școli de la Bran.
„Acuzații de o gravitate extremă”
„Vă scriu pentru a-mi exprima revolta în fața unei situații de o gravitate extremă care răzbate din mass-media ultimelor zile și despre care nu ați binevoit să aveți până acum vreo reacție. Este vorba despre dezvăluirile terifiante potrivit cărora procurorul general al României, persoană care ar trebui să fie un model de etică și de conduită pentru magistrații acestei țări, s-ar fi numărat printre personajele de tristă amintire care făceau jocurile murdare ale fostului regim comunist. Dl. Augustin Lazăr nu a negat faptele, a încercat doar să ocolească răspunderea reală pe care ar fi avut-o în ceea ce privește persecutarea disidentului Iulius Filip, arestat, anchetat, șicanat, torturat și lipsit de libertate de către regimul comunist”, scrie Tăriceanu.
Produs al Școlii de la Bran?
Totodată, șeful Senatului a enumerat o serie de clarificări pe care le dorește din partea lui Augustin Lazăr. Cred că se impune clarificarea de urgență, în contextul faptelor prezentate de media, a apartenenței ori nu a domniei sale la grupul procurorilor comuniști absolvenți ai celebrei Școli de la Bran. Cum se știe, acea școală a format, începând din 1969, toți procurorii care aveau să fie folosiți în aplicarea directivelor partidului comunist și ale Securității privind anchetarea și reprimarea brutală a tuturor cetățenilor români care îndrăzneau să miște în front. O școală care, prin profesori provenind din Miliție, Securitate și de la Academia „Ștefan Gheorghiu”, instruia procurorii comuniști, atent selectați, cum se făceau anchetele „speciale” pe bază de tortură, șantaj, substanțe halucinogene, cum să închidă ochii la abuzurile anchetatorilor din Securitate, cum să șantajeze judecătorii care nu erau dispuși să „coopereze” suficient, cum să li se facă înscenări avocaților, cum să se accepte necondiționat mandatele Securității de percheziție, ori de arestare, pe bază de probe falsificate și multe altele asemenea”, îi transmite Tăriceanu lui Iohannis.